Luni, 7 Septembrie, 2026 Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Dom- nului; †) Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați; Sf. Mc. Sozont; Sf. Cuv. Casiana Imnografa Galateni 2 11 Dar când Chefa a venit în Antio- hia, eu pe față i-am stat împotrivă, căci vrednic era de înfruntare. 12 Fiindcă înainte de a fi venit unii de la Iacob, el mânca împreună cu păgânii; dar când au venit aceia, el se ferea și se ținea deoparte, temându-se de cei din tăierea’m- prejur. 13 Și’mpreună cu el s’au fățărnicit și ceilalți iudei, încât până și Bar- naba a fost atras în fățărnicia lor. 1 14 Dar când eu am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evan- gheliei, i-am zis lui Chefa, în fața tuturor: Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca Iudeii, de ce-i silești pe păgâni să trăiască precum Iudeii? 15 Noi suntem din fire iudei, iar nu păcătoși dintre păgâni; = Au intrat în jocul duplicitar al lui Petru. 1 16 știind însă că omul nu se în- dreptățește din faptele legii , ci numai prin credința în Iisus Hris- tos, am crezut și noi în Hristos Iisus, pentru ca din credința în Hristos să ne îndreptățim, iar nu din faptele legii; căci din faptele legii nimeni nu se va îndreptăți. 2 3 Marcu 5 24 Și a mers cu el. Și mulțime mul- tă Îl urma și-L îmbulzea. 25 Și era o femeie care de doispre- zece ani avea scurgere de sânge. 26 Și multe îndurase de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre rău. 27 Auzind ea de Iisus și venind în Nu este socotit drept în fața lui Dumnezeu și, prin aceasta, vrednic de mântuire. 2 Faptele legii: stricta respectare a prescripțiilor vechi-testamentare, prin- tre care și cele cu privire la mâncăruri. 3 mulțime și fiindu-I în spate, s’a atins de haina Lui; 28 că-și zicea: „De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vin- deca” .4 29 Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s’a vindecat de boală. 30 Și îndată cunoscând Iisus în Sine puterea ieșită din El și întorcân- du-Se către mulțime, a întrebat: „Cine s’a atins de hainele Mele?” 31 Și I-au zis ucenicii: „Tu vezi mulțimea îmbulzindu-Te, și zici: cine s’a atins de Mine?…”. 32 Și El se uita împrejur s’o vadă pe aceea care făcuse aceasta. 33 Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a spus tot adevărul. 34 Iar El i-a zis: „Fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta!”5 Vezi nota de la Mt 9, 21.4 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 5 Tâlcuire Numai ce s-a atins de Domnul, cu cre- dință, femeia cu curgere de sân- ge și a ieșit către ea o putere din Domnul: „Și îndată izvorul sângelui ei a încetat”. Curgerea de sânge închi- puie cugetările și planurile păti- mașe pe care le izvorăște neîncetat inima ce încă nu s-a curățit de orice înclinare spre păcat; aceasta este boala păcătoșeniei noastre. Ea e simțită de cei care s-au pocăit și vor să se păstreze curați nu doar pe dinafară, ci și pe din- lăuntru. Aceștia văd că din inimă ies necontenit gânduri rele, suferă pentru asta și caută să se tămădu- iască; însă această vindecare n-o pot afla în sine, nici în ceilalți. Ea vine de la Domnul atunci când sufletul se atinge de El și de la Domnul iese o putere către suflet, cu alte cuvinte, atunci când are loc împărtășirea simțită cu Domnul, ce se vădește printr-o deosebită căldură și ardere lăuntrică. Atunci când se întâmplă acest lucru, su- fletul simte îndată că „s-a vinde- cat de boală”. Mare comoară; dar cum s-o dobândești? Femeia cu curgere de sânge și-a croit drum prin mulțime și a primit vindeca- re; trebuie ca și noi să ne croim drum către Domnul, trecând fără de lenevire prin strâmtorarea ne- voințelor trupești și lăuntrice. Cel ce merge pe acest drum se simte strâmtorat, iar Domnul nu se mai vede; și deodată apare Domnul. Ce mai bucurie! Împărăția Ceru- rilor nu vine după cum ne facem noi socotelile.6 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 6