Duminică, 12 Iulie, 2026 †) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnu- lui Prodromița de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu și Ilarie; Sf. Cuv. Mihail Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul Duminica a VI-a după Rusalii Romani 12 6 având însă daruri felurite, după harul ce ni s’a dat: profeție ?: după măsura credinței; 1 7 slujbă?: slujind; învățătură?: în- vățând; 8 mângâiere?: mângâind; cel ce dăruiește, întru mărinimie; cel ce stă în frunte, întru râvnă; cel ce miluiește, cu voie bună s’o facă. 9 Iubirea să fie nefățarnică. Urâți răul, alipiți-vă de bine. 10 Întru frățească prietenie iu- biți-vă unii pe alții, unii pe alții întrecându-vă cu cinstirea .2 11 În râvnă nu pregetați; fiți arză- tori cu duhul; Domnului slujiți-I; 12 întru nădejde bucurați-vă; fiți răbdători întru necaz, stăruitori în rugăciune; 13 luați parte la nevoile sfinților ;3 Profeția: nu neapărat darul de a profeți, adică de a prezice viitorul, ci, în principal, harisma de a profetiza, adică de a învăța după Adevăr și de a citi în inimile oamenilor (vezi FA 11, 27 și nota). Textul de față (6-8), eliptic, de o mare concentrare stilistică (deseori tra- dus prin parafraze) se referă la modul, limitele și nivelul la care fiecare trebuie să-și exercite darul. 1 = Dându-vă reciproc întâietatea.2 Sfinți: membrii comunității creștine primare (vezi FA 9, 13 și nota). 3 iubirii de străini dați-i urmare.4 14 Binecuvântați pe cei ce vă pri- gonesc: binecuvântați și nu bles- temați. Matei 9 1 Intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace și a venit în cetatea Sa .5 2 Și iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Și Iisus, văzând credința lor, i-a zis slăbănogului: „Îndrăznește, fiule, iertate fie pă- catele tale!” 3 Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta blasfemiază.6 4 Și Iisus, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „De ce cugetați cele rele în inimile voastre? 5 Căci ce este mai lesne?: A zice: Iertate fie-ți păcatele!, sau a zice: Ridică-te și umblă!? 6 Dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păca- tele, – i-a zis atunci slăbănogului 7 Iubirea de străini: ospitalitatea (cf. Mt 25, 35). A-i da urmare: a o pune în practică. 4 Capernaum, orașul Său de reședință, unde venea acum din Gadara. 5 Insultă la adresa lui Dumnezeu, sin- gurul Care poate ierta păcatele. 6 Cuvântul în sine e mai cuprinzător: Fiul Omului are nu numai puterea de a vindeca, ci și autoritatea (dumnezeiască) de a ierta. 7 –: Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta!” 7 Și ridicându-se, s’a dus la casa sa. 8 Iar mulțimile, văzând acestea, s’au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, Cel ce dă oamenilor o astfel de putere. 8 9 Tâlcuire Domnul iartă păca- tele slăbănogului. Acesta ar fi fost un prilej de bu- curie; dar mintea vicleană a cărtura- rilor învățați spune: „Omul acesta huleș- te”. Chiar și după ce a urmat minunea vindecării slăbănogului, întărind acest adevăr mângâie- tor pentru noi, că „putere are Fiul Omului pe pământ a ier- ta păcatele”, poporul a dat slavă lui Dumnezeu, dar despre cărtu- rari nu se spune nimic, pesemne fiindcă și în fața minunii urzeau oarecare întrebări viclene. Mintea În gândirea Evanghelistului, pluralul acesta profetic se referă la slujitorii Bise- ricii (apostoli, episcopi, preoți), învestiți de Iisus cu puterea de a ierta păcatele (Mt 18, 18). 8 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 9 lipsită de credință e o uneltitoare: naște întruna bănuieli viclene și urzește hule asupra tuturor lucru- rilor privitoare la credință. Ba nu crede în minuni, ba cere o minune învederată; dar când aceasta i se dă, îndatorând-o să se plece cre- dinței, nu se rușinează să se dea în lături, tâlcuind strâmb lucrările cele minunate ale lui Dumnezeu. La fel se poartă și față de dovezi- le asupra adevărului dumnezeiesc, iar dovezi îi aduc atât experiența, cât și rațiunea, destul de puternice și de numeroase, dar și pe acestea le acoperă cu îndoiala. Ia la bani mărunți tot ce înșiră ea și ai să vezi că toate sunt numai viclenie, chiar dacă în gura ei par „deștep- tăciuni”; astfel ajungi, fără să vrei, la concluzia că așa-zisa inteligen- ță și viclenia sunt unul și același lucru, în tărâmul credinței. Apos- tolul grăiește: „Noi avem mintea lui Hristos”. Dar a cui minte e în afara tărâmului credinței? A celui viclean. Ca atare, viclenia a și de- venit trăsătura care îl deosebește.10 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 10