Luni, 3 August, 2026 †) Sf. Cuv. Mărturisitor Iraclie din Basa- rabia; Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat și Faust; Sf. Mironosiță Salomeea; Sf. Cuv. Teo- dora din Tesalonic 1 Corinteni 15 12 Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, atunci cum de zic unii dintre voi că nu există înviere a morților ?1 13 Dacă nu există înviere a morți- lor, atunci nici Hristos n’a înviat. 14 Iar dacă Hristos n’a înviat, atunci zadarnică este propovădui- rea noastră, zadarnică e și credința voastră. 15 Ba încă ne aflăm și martori min- cinoși ai lui Dumnezeu, pentru că împotriva lui Dumnezeu am măr- turisit că El L-a înviat pe Hristos, pe Care deci nu L-a înviat, de vreme ce morții nu învie. 16 Că dacă morții nu învie, atunci Credință încă neconsolidată prin- tre creștinii din Corint, sub influența mediilor sociale eterogene. Evreii aveau o idee destul de vagă despre învierea morților, în timp ce Grecii o considerau de-a dreptul aberantă (vezi reacția Ate- nienilor la predica lui Pavel, FA 17, 32). 1 nici Hristos n’a înviat. 17 Iar dacă Hristos n’a înviat, za- darnică vă este credința, voi sun- teți încă în păcatele voastre. 18 Și atunci, și cei ce au adormit întru Hristos au pierit. 19 Iar dacă noi numai pentru via- ța aceasta nădăjduim în Hristos, suntem mai de plâns decât toți oamenii. Matei 21 18 Iar dimineața, pe când Se întor- cea în cetate, a flămânzit; 19 și văzând un smochin lângă drum, S’a dus la el, dar în el n’a găsit nimic decât numai frunze, și i-a zis: „Rod să nu mai porți în veac!” Și îndată smochinul s’a uscat. 20 Și văzând aceasta, ucenicii s’au minunat, zicând: „Cum de s’a us- cat smochinul dintr’o dată?”… 21 Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: „Adevăr vă grăiesc: Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s’a făcut cu smo- chinul, dar și muntelui acestuia de-i veți zice: Ridică-te și arun- că-te în mare!, așa va fi. 22 Și pe toate câte le veți cere rugându-vă cu credință, le veți primi”.2 Tâlcuire Domnul a osândit smochinul pentru nerodire fiindcă la arătare acesta era acoperit cu frun- ze într-așa chip că s-ar fi cuvenit să fie în el și roade, ca- re însă nu se aflau. În viața creștinească, frunzele sunt faptele cucernice și nevoințele din afară, iar roadele sunt stările sufletești. Legea duhovnicească cere ca cele dintâi să aibă ca izvor pe cele din urmă; din pogorământ însă față de cei neputincioși, este primit și ca cele din urmă să se pârguiască în pas cu cele dintâi. Dacă cele dintâi sunt îmbelșugate, iar cele din urmă nu-s nici măcar în fașă, Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 2 aceasta nu este decât o amăgire de viață duhovnicească, ce poate fi descrisă prin cuvintele: a părea, dar a nu fi. La început, omul nu are această stare nefericită, dar ea se poate ivi pe nesimțite și începe să orânduiască felul lui de viață. Cel care se reazimă prea mult pe cele din afară și se împătimește de ele, luarea aminte se întunecă, simțurile duhovnicești se tocesc și se înstăpânește răceala duhovni- cească. Ajunsă aici, viața duhov- nicească moare; rămâne doar chi- pul cucerniciei, lipsit de puterea ei. Purtarea dinafară e vrednică, iar înlăuntru lucrurile stau tocmai pe dos. Urmarea este sterpiciunea duhovnicească: faptele se săvâr- șesc, dar sunt toate moarte.3 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 3