Astăzi, Miercuri, 21 Ianuarie, 2026 Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit; Sf. Mc. Agnia din Roma Iacob 3 11 Oare izvorul, el din aceeași gură varsă apă și dulce și amară? 12 Smochinul, frații mei, poate el oare să facă măsline?; sau vița de vie, smochine? Tot așa, izvorul sărat nu poate da apă dulce. 13 Cine este’ntre voi înțelept și priceput?: Din buna sa purtare să-și arate faptele întru blândețea înțelepciunii. 14 Dar dacă’n inimile voastre aveți invidie amară și zavistie, nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului. 15 Înțelepciunea aceasta nu-i co- borâtă de sus, ci-i pământească, animalică , dem onică.1 16 Fiindcă unde este invidie și za- vistie, acolo-i neorânduială și tot lucrul rău. 17 Dar înțelepciunea cea de sus este mai întâi curată, apoi pașnică, în- găduitoare, ascultătoare, plină de Stricto sensu: supusă afectelor și pasiunilor; neduhovnicească; ceea ce se consumă la nivelul psihicului. 1 milă și de roade bune, nepărtini- toare, nefățarnică. 18 Și roada dreptății întru pace li se seamănă celor ce fac pace. Iacob 4 1 De unde războaiele, și de unde luptele dintre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre care vi se războiesc în mădulare? 2 Râvniți și nu aveți; ucideți și geloziți și nu puteți dobândi; vă luptați și vă războiți. Nu aveți, pentru că nu cereți. 3 Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca să risipiți în plăcerile voastre. 4 Adulterilor ! Nu știți oare că prietenia cu lumea e dușmănie cu Dumnezeu? Așadar, cel ce vrea să fie prieten cu lumea I se face vrăjmaș lui Dumnezeu. 2 5 Sau vi se pare că’n deșert grăiește În concepția și limbajul Vechiului Testament (în special la profeți), trădarea mariajului spiritual dintre Dumnezeu și Israel era socotită drept adulter (vezi în continuare). 2 Scriptura: Spre invidie tinde duhul pe care El l-a sălășluit întru noi ?3 6 Dar harul pe care El îl dă e mai mare. De aceea zice: Dumnezeu le stă’mpotrivă celor mândri, dar celor smeriți le dă har. Marcu 11 22 Și răspunzând, Iisus le-a zis: „Aveți credință în Dumnezeu. 23 Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te și te aruncă în mare!, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. 24 De aceea vă spun: Pe toate câte le cereți rugându-vă, să credeți că le-ați și primit , și le veți avea.4 Text inexistent în Vechiul Testa- ment, probabil preluat dintr’o tradiție orală. 3 Într’o seamă de variante manuscrise: „le veți primi”, ceea ce trădează prefe- rința copiștilor pentru forma lamvánete a verbului lamváno = a primi, ca expri- mând o succesiune logică. În opțiunea de față e vorba însă de simultaneitatea teo-logică a verbului (aoristul elávete) din celelalte variante, care pune accentul pe extraordinara putere a credinței pure, aceea care-și realizează obiectul prin ea însăși, fără mijlocirea sau implicarea nă- dejdii. În felul acesta, rugăciunea nu mai este o simplă cerere, ci o permanentă mulțumire. La învierea lui Lazăr, Iisus Îi mulțumește Părintelui înainte de a 4 25 Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșalele voastre. 26 Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greșalele”.5 Tâlcuire „Dacă nu veți ierta ce- lorlalți greșelile să- vârșite împotriva voastră, nici Tatăl vostru Cel din ce- ruri nu vă va ierta vouă greșelile voas- tre”, a grăit Domnul. Cine nu iartă celorlalți? Dreptul săvârși minunea, ca și cum ea ar fi fost săvârșită (vezi In 11, 41 și nota). În- tr’o rugăciune liturgică I se mulțumește lui Dumnezeu pentru că „ne-a dăruit împărăția ce va să fie”. În Euharistie, actul prefacerii e precedat (nu urmat) de mulțumire (ca și în cântarea parale- lă: „Ție Îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție”). Apostolul Pavel afirmă că ceea ce pentru noi este virtual, pentru Dumnezeu este real: o făgăduință a lui Dumnezeu devine realitate în chiar clipa când El a rostit-o (vezi Rm 4, 17 și nota; de asemenea, nota de la Evr 11, 1) și tot așa trebuie s’o considerăm și noi prin credință. Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 5 sau, mai bine zis, cel care se soco- tește drept. Unuia ca acestuia nu-i rămâne altceva de făcut decât să judece și să rostească doar osânde, cerând pedepse pentru vinovați. Dar cel care se simte păcătos are treabă cu faptele celorlalți? Nu i se va răsuci oare limba de va osândi pe altul și-i va cere ispășire, atunci când conștiința îl mustră neîncetat și îl amenință cu dreapta judecată a lui Dumnezeu? Așadar, nu e mai bine să păcătuim decât să facem pe drepții? Trebuie să te îngrijești în tot chipul de faptele dreptății; însă, oricât ai fi de drept, să ții minte că ești un rob netrebnic – și asta fără să ai cugetul împărțit (adică înainte să stea gândul că ești netrebnic, iar în spate să se ascun- dă simțământul că ești drept), ci cu simțirea deplină a netrebniciei tale. Atunci când vei ajunge aici (și aici trebuie să ajungi treptat, fiindcă nu este o stare care se do- bândește dintr-o dată), oricât ar fi greșit împotriva ta fratele tău, nu-i vei cere socoteală, întrucât conștiința îți va repeta: „Și mai mult meriți, mai rău trebuia să-ți facă”, și vei ierta; iar dacă vei ierta, însuți te vei învrednici de iertare. Și așa toată viața: iertare pentru iertare, și la judecată vei căpăta în schimb desăvârșita iertare.6 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi 6 din an.