Sâmbătă, 29 August, 2026 (†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post) Faptele Apostolilor 13 25 Iar pe când Ioan își împlinea călătoria , zicea: Eu nu sunt ce credeți voi că sunt. Dar iată, vine după mine Cel căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg încălțămintea picioarelor! 1 26 Bărbați frați, fii din neamul lui Avraam și cei dintre voi temători de Dumnezeu, către voi a fost trimis cuvântul acestei mântuiri .2 27 Pentru că cei ce locuiesc în Ie- rusalim și mai-marii lor, necunos- cându-L și osândindu-L, au plinit glasurile profeților ce se citesc în fiecare sâmbătă. 28 Și fără să fi găsit în El nici o vină vrednică de moarte, i-au cerut lui Pilat să-L omoare. 29 Iar când au săvârșit toate cele scrise despre El, L-au coborât de pe cruce și L-au pus în mormânt. 30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morți. 31 Timp de mai multe zile El li S’a arătat celor care împreună cu El s’au suit din Galileea la Ierusalim și care acum sunt martorii Lui Literal: alergarea. Spre sfârșitul mi- siunii sale. 1 Strategie oratorică, prin care Pavel le acordă Evreilor din diaspora un as- cendent moral față de cei din Ierusalim, cu scopul de a-i capta. 2 către popor. 32 Și noi vă binevestim făgăduința făcută părinților, 33 că pe aceasta Dumnezeu ne-a plinit-o nouă, copiii lor, înviin- du-L pe Iisus; așa cum este scris și în psalmul al doilea: Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut. Marcu 6 14 Și a auzit regele Irod – fiindcă numele lui Iisus se făcuse cunoscut – și zicea că Ioan Botezătorul s’a sculat din morți, și de aceea se fac minuni prin el. 15 Alții însă ziceau că este Ilie, iar alții că este profet sau ca unul din profeți. 16 Iar Irod, auzind, zicea: „Ioan este, căruia eu i-am tăiat capul; el a înviat…”. 17 Că Irod, trimițând, îl prinsese pe Ioan și-l legase și-l întemnițase din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție. 18 Fiindcă Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ți este îngăduit s’o ai pe fe- meia fratelui tău”. 19 Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea, 20 fiindcă Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și, ascultându-l, rămâ- nea’ndelung pe gânduri și bucuros îl asculta. 21 Și întâmplându-se o zi cu bun prilej, când Irod la ziua sa de naș- tere le-a făcut ospăț dregătorilor săi și căpeteniilor oștirii și frunta- șilor din Galileea, 22 și intrând fiica Irodiadei și ju- când, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau la masă cu el. Iar regele i-a zis fetei: „Cere de la mine orice vei vrea și-ți voi da”. 23 Și s’a jurat: „Orice vei cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu”. 24 Și ea a ieșit și a întrebat-o pe maică-sa: „Ce să cer?” Iar aceea i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”. 25 Și îndată intrând cu grabă la re- ge, i-a cerut, zicând: „Vreau să-mi dai chiar acum, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul”. 26 Și regele s’a întristat mult, dar din pricina jurămintelor și a celor ce ședeau la masă cu el, n’a vrut să spună nu. 27 Și regele a trimis numaidecât un temnicer cu porunca de a-i aduce capul. 28 Și ducându-se acela, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei; iar fata i l-a dat mamei sale. 29 Și auzind ucenicii lui, au venit, au ridicat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt. 30 Și s’au adunat apostolii la Iisus și I-au spus toate câte au făcut ei și au învățat.3 Tâlcuire A ajuns la urechile lui Irod vestea despre faptele Domnu- lui, iar el s-a gră- bit să tragă con- cluzia: „A înviat Ioan”. La câte lu- cruri nu s-ar fi putut gândi! Și totuși, el nu s-a gândit decât la Ioan. Dar ce i-a îndreptat gândurile spre Ioan? Conștiința. Ei nu îi poți ascunde faptele ne- legiuite, judecata ei n-o poți călca în picioare. Irod și-a luat singur dreptul de a tăia capul lui Ioan, iar ceilalți nu i-au tăgăduit acest drept; conștiința însă și-a spus cuvântul, iar vocea ei n-a putut fi înăbușită cu nimic. Iată că Irod îl vede peste tot pe Ioan. Câte asemenea povestiri nu cunoaștem, în care conștiința îl urmărește pe păcătos, înfățișându-i păcatul și Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 3 cele asupra cărora a păcătuit, așa încât le vede aievea! Asta înseam- nă că este în noi un glas pe care trebuie să-l recunoaștem ca nefi- ind al nostru. Dar al cui? Al lui Dumnezeu. De unde a luat naștere firea noastră, de la Acela ia naștere și glasul. Dacă acest glas e al lui Dumnezeu, trebuie să îl ascultăm, căci nu este îngăduit făpturii să se împotrivească Făcătorului. Glasul acesta spune că Dumnezeu este, că depindem de El cu desăvârșire și, ca atare, este de neîngăduit să nu nutrim în noi o frică evlavioasă fa- ță de Dumnezeu; pe care având-o, datori suntem să plinim voia Lui, pe care ne-o arată și conștiința. Toate acestea alcătuiesc cuvântul lui Dumnezeu, cel înscris în fi- rea noastră; și vedem că oameni din toate vremurile și din toate țările ascultă acest cuvânt și iau aminte la el. Pretutindeni se crede în Dumnezeu, pretutindeni se ia aminte la glasul conștiinței și es- te așteptată viața viitoare. Numai acum a devenit cumva la modă să nu recunoști aceste adevăruri. Așa fac materialiștii, care va să zică, materialiștii propovăduiesc o învățătură potrivnică firii.4 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 4