Joi, 7 Mai, 2026 Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie și Codrat Faptele Apostolilor 10 34 Iar Petru, deschizându-și gu- ra, a zis: „Cu adevărat cunosc că Domnul nu este părtinitor, 35 ci, în orice neam, celui ce se teme de El și face dreptate, bine- plăcut îi este 36 cuvântul pe care El l-a trimis fiilor lui Israel, binevestind pacea prin Iisus Hristos. – Acesta este Domn al tuturor –. 37 Voi știți cuvântul care a fost în toată Iudeea, începând din Ga- lileea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioan, 38 adică despre Iisus din Nazaret, cum L-a uns pe El Dumnezeu cu Duhul Sfânt și cu putere; despre El, Care a umblat făcând bine și vindecând pe toți cei asupriți de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El. 39 Și noi suntem martori a tot ceea ce El a făcut, și în țara Iudeilor, și în Ierusalim; pe Acesta L-au omorât spânzurându-L pe lemn. 40 Pe Acesta Dumnezeu L-a înviat a treia zi și I-a dat să Se arate, 41 nu la tot poporul, ci nouă, mar- torilor mai dinainte rânduiți de Dumnezeu, cei ce am mâncat și am băut cu El după ce a înviat din morți. 42 Și El ne-a poruncit să propovă- duim poporului și să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumne- zeu să fie judecător al celor vii și al celor morți. 43 Despre aceasta mărturisesc toți profeții, că tot cel ce crede întru El, prin numele Lui va primi ier- tarea păcatelor”. Ioan 8 12 După aceea Iisus le-a grăit din nou, zicând: „Eu sunt Lumina lu- mii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieții”. 13 Atunci I-au zis fariseii: „Tu des- pre tine însuți mărturisești; măr- turia ta nu este adevărată…”. 14 Iisus le-a răspuns, zicând: „Chiar dacă Eu despre Mine Însumi măr- turisesc, mărturia Mea este ade- vărată, pentru că Eu știu de unde am venit și unde Mă duc; dar voi nu știți de unde vin, nici unde Mă duc. 15 Voi judecați după trup ; Eu nu judec pe nimeni. 1 2 16 Și chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu și Tatăl Cel ce M’a trimis. 17 Scris este și’n legea voastră că mărturia a doi oameni este adevă- rată. 18 Eu sunt Cel ce mărturisesc des- pre Mine Însumi, și despre Mine mărturisește Tatăl Cel ce M’a tri- mis”. 19 Îi ziceau deci: „Unde este tatăl tău?” Răspuns-a Iisus: „Nici pe Mine nu Mă știți, nici pe Tatăl Meu; dacă M’ați ști pe Mine, L-ați ști și pe Tatăl Meu”. 20 Cuvintele acestea le-a grăit Iisus lângă cutia milelor, pe când învăța în templu; și nimeni nu L-a prins, căci ceasul Său încă nu venise.3 = După aparențe, fără capacitatea de a pătrunde în sfera esențelor. 1 În înțelesul ebraic de „a osândi”.2 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 3 Tâlcuire „Eu sunt lumina lu- mii; cel ce-Mi ur- mează Mie nu va umbla întru întu- neric, ci va avea lu- mina vieții”, spune Domnul. Prin ur- mare, cel care se abate de la Domnul se abate de la lumină și duce la întuneric: ca atare, acesta este adevăratul obscurantist. Știi ce cere învățătura lui Hristos, deci ia seama: pe cel care nutrește gân- duri potrivnice acestei învățături nu te sfii să îl numești obscurantist; este chiar numele ce i se potriveș- te. Domnul învață că Dumnezeu este Unul după ființă și Treimic după ipostasuri – aceasta este raza luminii suprafirești a adevărului; cel care propovăduiește împotriva acestui adevăr duce din lumină la întuneric și este un obscurantist. Domnul învață că Dumnezeu Cel în trei Ipostasuri, Care a zidit lumea prin cuvântul Său, îi și poartă de grijă – aceasta este lu- mina dumnezeiască ce luminează nu cu pământească mângâiere că- rările întunecate ale vieții noastre; cel care propovăduiește împotriva ei, acela duce în întunericul lipsit de bucurie – e un obscurantist. Domnul învață că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemă- narea Sa, rânduindu-i să trăiască în rai; iar atunci când a păcătuit, cu dreptate l-a izgonit din rai ca să trăiască pe acest pământ plin de necazuri și nevoi. Totuși, n-a ținut mânie asupra lui până în sfârșit, ci a binevoit să-i lucreze mântuirea prin moartea pe cruce a Unuia-Născut Fiului Său, Care S-a întrupat – și aceasta este lu- mina duhovnicească ce luminează întunericul ce înconjoară sufletele noastre: cel care propovăduiește împotriva acestui adevăr conduce la întuneric și este un obscurantist. Domnul învață: „Crezi și, primind puterea harului prin dumnezeieș- tile Taine, trăiește potrivit porun- cilor Mele, și te vei mântui!” – acesta este singurul mijloc pentru ca lumina lui Dumnezeu să intre în noi și să ne facă luminați; cel care propovăduiește împotriva acestui adevăr vrea să ne țină în beznă și este, ca atare, un obscurantist. Domnul învață: „Intrați, printr-o viață aspră și lepădare de sine, pe ușa cea strâmtă”, și aceasta este singura cale spre lumină, iar cel ce conduce pe calea largă a dezmier- dării de sine, conduce la întuneric și este un obscurantist. Domnul învață: „Adu-ți aminte de cele mai de pe urmă ale tale – moartea, judecata, iadul, raiul”, și aceasta este lumina ce luminează viitorul nostru: cel ce învață că o dată cu moartea totul ia sfârșit, acela aduce bezna peste soarta noastră și este, ca atare, un obscurantist. Iubitori ai luminii, învățați-vă să deosebiți după aceste semne unde e întunericul și feriți-vă de el!4 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 4