Astăzi, Vineri, 13 Martie, 2026 Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nichifor, patriarhul Constantinopolului Isaia 13 2 Ridicați un semn pe muntele teșit , glas înălțați către ei, nu vă temeți, faceți cu mâna semn de chemare!, voi, mai-marilor, des- chideți! 1 3 Eu voi da porunci și Eu le voi fi călăuză; uriași vor veni să-Mi plinească mânia, bucurându-se și totodată suduind.2 4 Glas de neamuri multe pe munți, asemenea unor neamuri multe, glas de regi și de neamuri adu- nate laolaltă; Domnul Atotțiitorul e Cel ce-i poruncește neamului războinic 5 să vină dintr’un ținut de departe, BJ, TOB: „munte pleșuv”; OSTY: „munte despuiat”; RSV: „munte golaș”; ȘERBAN: „muntele șăs”. Grecescul pe- dinós = „ceea ce formează o câmpie”, „ceea ce e situat în câmpie”. Sensul: platou pe vârful unui munte. 1 Dincolo de interpretarea circum- stanțelor istorice, această vedenie apo- caliptică a profetului inculcă ideea că istoria, chiar în grozăviile ei, se desfă- șoară sub controlul lui Dumnezeu și că neamuri păgâne pot deveni instrumente ale voii Sale. 2 de la marginea temeliei cerului; Domnul și războinicii Săi vin să nimicească lumea’ntreagă. 6 Urlați!, că aproape este ziua Domnului și sfărâmarea de la Dumnezeu va veni. 7 Drept aceea, fiece mână va slăbi și fiece suflet de om se va descu- raja. 8 Bătrânii se vor tulbura și dureri îi vor cuprinde, ca ale femeii ce naște; și se vor plânge unul altuia și se vor înspăimânta și fața și-o vor schimba ca o flacără. 9 Că, iată, ziua Domnului vine, fără putință de scăpare, zi de mâ- nie și de urgie, ca să facă lumea pustie și pe păcătoșii din ea să-i prăpădească. 10 Că toate stelele cerului și Orio- nul și toată podoaba cerului nu-și vor da lumina; și’n răsăritul soa- relui va fi întuneric, iar luna nu-și va da lumina. 11 Și rele voi porunci pentru toată lumea, iar celor necredincioși le voi cerceta păcatele; mândria ne- legiuiților o voi nimici, iar trufia celor semeți o voi umili. 12 Cei rămași vor fi mai de preț decât aurul nativ; un om va fi mai scump decât nestemata din Safir. 13 Căci cerul se va înfuria și pămân- tul se va cutremura din temeliile lui din pricina aprinderii mâniei Domnului Atotțiitorului în ziua când mânia Sa va veni. Facerea 8 4 Iar în luna a șaptea, în ziua a douăzeci și șaptea a lunii, corabia s’a odihnit pe muntele Ararat .3 5 Iar apele au tot scăzut până în luna a zecea; iar în cea dintâi zi a lunii a zecea s’au arătat vârfurile munților. 6 Și a fost că după patruzeci de zile a deschis Noe fereastra corăbiei pe care o făcuse4 7 și a trimis corbul să vadă dacă apele au scăzut. Și ieșind acesta, nu s’a mai întors până ce apele-au secat pe pământ. 8 Și după el a trimis porumbelul ca să vadă dacă apele au scăzut de deasupra feței pământului. 9 Dar porumbelul, negăsind loc de Literal: pe munții Ararat. Lanț mun- tos în Armenia de astăzi, la sud de Caucaz. 3 Vezi nota de la 6, 16, în legătură cu varianta de traducere a acelui verset. 4 odihnă pentru picioarele sale, s’a întors la el în corabie; căci încă era apă pe toată fața pământului. Și [Noe] a întins mâna și l-a apucat și l-a băgat la el în corabie. 10 Și așteptând încă alte șapte zile, din nou a trimis porumbelul din corabie. 11 Și porumbelul s’a întors la el spre seară; și iată, avea în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurse- seră de pe fața pământului. 12 Și încă alte șapte zile așteptând, din nou i-a dat drumul porumbe- lului; dar acesta nu s’a mai întors la el. 13 Și a fost că în anul șase sute unu al vieții lui Noe, în prima zi a lunii întâi, secând apa de pe pământ, a ridicat Noe acoperișul corăbiei și a privit: și iată că apa secase de pe fața pământului. 14 Iar în luna a doua, în douăzeci și șapte ale lunii, pământul era uscat. 15 Și Domnul Dumnezeu i-a grăit lui Noe, zicând: 16 „Ieși din corabie, tu și împreună cu tine femeia ta, fiii tăi și femeile fiilor tăi; 17 și toate fiarele care sunt cu tine, și tot trupul: de la păsări și pân’ la dobitoace și toate târâtoarele ce se mișcă pe pământ scoate-le împreună cu tine; creșteți și în- mulțiți-vă pe pământ !”5 18 Și a ieșit Noe, precum și femeia sa și fiii săi și femeile fiilor săi; 19 și toate fiarele, toate dobitoa- cele, toate păsările și toate târâ- toarele care se mișcă pe pământ, după felul lor, au ieșit din corabie. 20 Și Noe I-a zidit Domnului un jertfelnic ; și a luat din toate ani- malele cele curate și din toate păsările cele curate și le-a adus ardere-de-tot pe jertfelnic. 6 7 Proverbele lui Solomon 10 31 Dreptul niciodată nu se va clinti, dar necredincioșii nu vor locui pământul. 32 Din gura celui drept picură în- țelepciune, dar limba nedreptului va pieri. 33 Din buzele oamenilor drepți pi- cură daruri, dar gura necredincio- Textul LXX reia expresia din 1, 28, ceea ce sugerează o naștere din nou a lumii, aceasta fiind solidară cu omul atât în cădere cât și în mântuire. 5 Altar făcut din pietre așezate unele peste altele. 6 Ardere-de-tot (holocaust): jertfă în care animalul sacrificat era în întregime mistuit de focul de pe altar. Ofrandă totală, din care jertfitorul nu-și reține nici o parte. 7 șilor e ticăloasă. Proverbele lui Solomon 11 1 Cântarele înșelătoare sunt urâ- ciune’n fața Domnului, dar cum- păna dreaptă Îi e bineplăcută. 2 Oriunde intră trufia, acolo va fi și disprețul, dar gura celor smeriți cugetă înțelepciune. 3 Când drepții mor, lasă’n urmă păreri de rău, dar pieirea necre- dinciosului e grabnică și veselește. 4 În ziua mâniei averile nu vor folosi la nimic, dar dreptatea va izbăvi din moarte.8 5 Dreptatea nevinovatului în- dreaptă căile, dar necredința se prăbușește în nedreptate. 6 Dreptatea oamenilor drepți îi va face liberi, dar nelegiuiții se prind în propria lor nimicnicie. 7 La moartea omului drept nu-i piere și nădejdea, dar lăudăroșenia necredinciosului îl va face să piară. 8 Omul drept scapă din capcană, iar necredinciosul îi ia locul. 9 Gura necredinciosului e un laț pentru cetățeni, dar priceperea Versetul 4, omis în LXX ed. Rahlfs, este preluat din Versiunea Ebraică și se află ca atare în vechile ediții românești. Desigur, o prefigurare a Judecății de Apoi. 8 drepților aduce spor. 10 În bunăstarea drepților înflo- rește cetatea, 11 dar prin gurile necredincioșilor se surpă. 12 Omul descreierat îi batjocorește pe cetățeni, dar mintosul le aduce liniște.9 Tâlcuire „Cel necuvios va că- dea prin necuvio- șia lui” (Pilde 11, 5). Necuvioșia es- te legătura inco- rectă cu Dumne- zeu sau deplina ui- tare de Dumnezeu, de care ține și necredința în existența lui Dumnezeu, precum și în grija pe care El o poartă de zidirea Sa. Unele suflete, strâmtorate fiind de năvala unor astfel de gânduri necuvioase, dar voind totuși să se arate oameni de ispravă, hotărăsc așa: „Voi fi drept, cinstit și uman fără să mă intereseze dacă exis- tă Cineva deasupra mea Care mă privește, îmi impune niște datorii și îmi va cere socoteală”. Și ce 10 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 9 Potrivit traducerii ruse – n. tr.10 se întâmplă? Nu este asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu, pe Care nu îl caută, și lucrarea lor nu are spor. Conștiința le amin- tește în fiecare zi de nedreptățile lor, ori de faptele lor necinstite, ori de lipsa lor de omenie. Nu- mai înaintea oamenilor reușesc ei să pară drepți, îndreptățindu-se prin dibăcia limbii și denaturarea faptelor, dar cine are conștiință dreaptă, acela nu are de ce să se îndreptățească. Cei ce nu iau aminte la sine trec cu vederea și această nepotrivire lăuntrică; cei trezvitori se descurcă într-un fel cu ea. O, de ar lua aminte cu bună credință vreunul dintre cei dintâi la această nepotrivire, de ar cerceta de unde vine și cum s-o îndrepte! S-ar îndrepta mai apoi și pe sine însuși, ba și de alții s-ar îngriji să îi aducă de partea cea bună.11 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 11