Vineri, 18 Septembrie, 2026 †) Sf. Preot Mucenic Ilarion Felea Sf. Ier. Eumenie, episcopul Gortinei Sf. Mc. Ariadna Efeseni 1 7 Întru Acesta, prin sângele Său, avem noi răscumpărarea și iertarea păcatelor, după bogăția harului Său 8 pe care pentru noi l-a făcut să prisosească întru toată înțelepciu- nea și priceperea .1 9 El ne-a făcut cunoscută taina voii Sale pe care, potrivit bunăvoinței Lui, mai dinainte întru Sine o plănuise2 10 spre buna rânduială a plinirii vremilor: toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, să fie iarăși adunate întru Hristos ; în El,3 = Mijlocul desăvârșirii și mântui- rii noastre: pogorât în istorie, Fiul lui Dumnezeu ne răscumpără prin jertfa Sa pe cruce. 1 = Planul inițial și intim al lui Dum- nezeu ne-a fost descoperit prin Revelație (vezi și Rm 16, 25). 2 Plinirea vremilor: vezi Ga 4, 4. Pur- ceasă din Hristos („prin Carele toate s’au făcut”), întreaga creație se va regăsi întru El. 3 11 întru Care și nouă mai dinainte ni s’a rânduit o moștenire, potri- vit cu planul Celui ce pe toate le lucrează după sfatul voii Sale, 12 pentru ca noi, cei ce mai dinain- te am nădăjduit întru Hristos, să fim spre lauda slavei Sale .4 13 Întru El de asemenea și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și după ce ați crezut în El, ați fost pecetluiți cu Duhul cel Sfânt al făgăduinței5 14 – arvuna moștenirii noastre –, în vederea răscumpărării celor do- bândiți , spre lauda slavei Sale .6 7 Poporul lui Israel, căruia îi aparține și Pavel (pluralul „noi”) este primul și cel mai important moștenitor al făgă- duinței lui Dumnezeu, întru pregătirea celorlalte neamuri. 4 Întru Același Hristos sunt chemați și păgânii la mântuirea pe care Duhul Sfânt o certifică și o garantează. 5 = Celor câștigați de Dumnezeu cu prețul sângelui Fiului Său; celor intrați în posesia lui Dumnezeu. 6 Gândirea trinitară a lui Pavel folo- sește în acest pasaj de trei ori sintagma 7 15 Iată de ce și eu, auzind de cre- dința voastră în Domnul Iisus și de iubirea voastră cea către toți sfinții, 16 nu încetez să mulțumesc pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, 17 pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duh de înțelepciune și de descoperire spre cunoașterea Lui; Marcu 8 1 În zilele acelea, fiind iarăși mul- țime multă și neavând ce să mă- nânce, Iisus i-a chemat la Sine pe ucenici și le-a zis: 2 „Milă Îmi este de mulțime, că trei zile sunt de când așteaptă lângă Mine și n’au ce să mănânce; 3 și de le voi da drumul spre casa lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii din ei au venit de departe”. 4 Și ucenicii Săi I-au răspuns: „De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine, aici, în pustiu?” 5 Și El i-a întrebat: „Câte pâini aveți?” Iar ei au răspuns: „Șapte”. 6 Și El a poruncit mulțimii să șadă „spre lauda slavei Sale”: în v. 6, la adresa Tatălui; în v. 12, la adresa Fiului; în v. 14, la aceea a Sfântului Duh. jos pe pământ. Și luând cele șapte pâini, a mulțumit , a frânt și le-a dat ucenicilor Săi ca să le pună înainte-le. Și ei le-au pus înaintea mulțimii. 8 7 Și erau și câțiva peștișori. Și binecuvântându-i, le-a spus să-i pună și pe aceștia înaintea lor. 8 Și au mâncat și s’au săturat și au luat fărâmiturile rămase, șapte coșuri. 9 Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii. Și le-a dat drumul. 10 Și îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părțile Dal- manutei .9 10 Ca și în alte cazuri (Mt 15, 36; 26, 27; Mc 8, 6 etc.), binecuvântarea pâinii sau a paharului e precedată de mulțumirea pe care Iisus I-o aduce Tatălui pentru bunătatea Sa față de oameni. Uneori (Mc 6, 41) gestul e sugerat prin expresia „privind la cer” sau „ridicându-Și ochii spre cer”. Minunea înmulțirii pâinilor prefigurează Euharistia (de la grecescul euharistéo = a mulțumi) ce va fi institui- tă la Cina cea de Taină și care constituie centrul și esența Liturghiei noastre. 8 Localitate încă neidentificată.9 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 10 Tâlcuire Săturând patru mii de oameni cu șap- te pâini, Domnul „intrând îndată în corabie cu uceni- cii Săi, a venit în părțile Dalmanu- tei”, ca și cum nu ar fi făcut vreun lucru deosebit. Aceas- ta este adevărata facere de bine: să făptuiești și iar să făptuiești, fără să iei aminte la faptele tale și să tinzi înainte, uitând mereu cele lăsate în urmă. La oamenii plini de bunătate, acest lucru vine firesc. Așa cum voinicul ridică greutăți mari fără să bage de seamă, iar cel plăpând nu poate să uite nici când a ridicat o greutate mică, cel puternic în bunătate săvârșește tot binele fără să se sforțeze, ca din întâmplare, iar cel sărac în bunătate fără sforțare nu poate să se descurce: își și amintește de ea, mereu o are în fața ochilor. Inima bună însetează să facă bine și nu e mulțumită până nu face bine pe săturate, așa cum omul nu se satură până ce nu mănâncă îndes- tul. Când simte omul foamea, își amintește de prânz, iar după ce foamea este astâmpărată, uită de mâncare: cel cu adevărat bun își amintește de fapta bună până ce n-a făcut-o, iar după ce a făcut-o, uită de ea îndată.11 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 11