Sâmbătă, 31 Octombrie, 2026 Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah 2 Corinteni 5 1 Fiindcă noi știm că dacă acest cort – locuința noastră pămân- tească – se va desface, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică în ceruri. 1 2 Că’ntru aceasta și suspinăm, în- tru dorul de a ne îmbrăca pe deasupra cu locuința noastră cea din cer, 3 astfel încât, după ce vom fi fost îmbrăcați cu ea, să nu fim găsiți goi .2 4 Că noi, cei ce suntem în cor- tul acesta, suspinăm îngreuiați, de vreme ce dorim nu să ne scoatem haina, ci pe deasupra să ne îm- brăcăm cu cealaltă, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghițit de viață .3 Trupul firesc, fizic, trecător, în para- lelă cu trupul duhovnicesc, nepieritor, pe care-l vom dobândi la învierea morților (vezi 1 Co 15, 44). Începând cu versetul 16 al capitolului precedent, Pavel deschide o paranteză care se încheie cu 5, 10. 1 = Cu sufletul lipsit de acoperămân- tul trupului. 2 Pavel vorbește aici de perspectiva3 5 Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Carele ne-a dat nouă arvuna Duhului. 6 Așadar, întotdeauna plini de în- credere și știind noi că petrecând în trup suntem departe de Dom- nul, 7 căci umblăm prin credință, nu prin vedere…, 8 avem încredere, și mai degrabă vrem să plecăm din trup și să petrecem lângă Domnul. 9 De aceea ne și străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să-I fim bineplăcuți Lui. 10 Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău. celor pe care Venirea Domnului îi va surprinde vii, nu morți (cf. 1 Tes 4, 15-17). Trupul firesc va fi îmbrăcat (vezi pasivul verbului precedent) de Dumne- zeu în trup duhovnicesc, iar acesta îl va „absorbi” pe cel dintâi, într’un fulgerător proces de transfigurare. Luca 7 1 După ce Și-a sfârșit toate cuvin- tele în auzul poporului, a intrat în Capernaum. 2 Iar un sutaș avea un serv pe ca- re-l prețuia și care, bolnav, era pe moarte. 3 Și auzind despre Iisus, a trimis la El pe niște bătrâni ai Iudeilor , rugându-L să vină și să-i vindece servul. 4 4 Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicându-I: „Vrednic este să faci asta pentru el; 5 că iubește neamul nostru; și si- nagoga, el ne-a zidit-o”. 6 Iar Iisus mergea cu ei. Și nu era departe de casă, când sutașul a trimis la El prieteni, zicându-I: „Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu. 7 De aceea nici pe mine nu m’am socotit vrednic să vin la Tine; ci spune prin cuvânt, și servul meu se va tămădui. 8 Că și eu sunt om pus sub stă- pânire și am sub mine ostași și-i Nu e vorba de bătrânii din sinedriu, adversari redutabili ai lui Iisus, ci de niște localnici de vază cu care sutașul (centurion în armata romană), ca sim- patizant al Iudeilor, era în foarte bune relații. 4 spun acestuia: Du-te! Și se duce; și altuia: Vino! Și vine; și slugii mele: Fă asta! Și face”. 9 Iar Iisus, auzind acestea, S’a mi- rat de el și, întorcându-Se, a zis către mulțimea care venea după El: „Vă spun Eu vouă că nici în Israel n’am aflat atâta credință!” 10 Și când cei trimiși s’au întors acasă, l-au găsit pe serv sănătos.5 Tâlcuire Ce chip luminos suta- șul! Cum a ajuns la atâta credință, în- cât i-a întrecut pe toți israeliții, ca- re erau hrăniți cu dumnezeiasca des- coperire, cu prooro- ciile și cu minunile? Evanghelia nu ne arată asta, ci doar ne zugrăvește credința lui și povestește cum l-a lăudat Domnul. Calea credinței este o cale tainică, ascunsă. Cine poate să explice fie și în ceea ce îl privește cum se încheagă în inimă convingerile credinței? Cel mai bi- ne ne lămurește Sfântul Apostol, numind credința „dar al lui Dum- nezeu”. Credința este, cu adevărat, Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 5 un dar al lui Dumnezeu, însă ne- credincioșii sunt fără de răspuns, fiindcă ei înșiși sunt vinovați că nu primesc acest dar. Acolo unde nu are cine să primească darul, el nu se dă, căci asta ar însemna risipirea lui în zadar. Cum devine sufletul capabil să primească darul credinței, e greu de spus. La sutaș vedem o mare smerenie, în pofida faptului că avea putere lumească, virtuți și minte ageră. Oare nu smerenia atrage marea milă a lui Dumnezeu care dăruiește credin- ța? Nu e deloc de mirare. Oricum, toată lumea știe că necredincioșii sunt totdeauna trufași, iar credin- ța cere în primul rând ca mintea să se plece sub jugul său.6 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 6