Miercuri, 23 Septembrie, 2026 Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul Sf. Xantipa și Polixenia Efeseni 3 8 Mie, celui mai mic dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta de a le binevesti neamurilor bogă- ția cea de nepătruns a lui Hristos 9 și tuturor luminat să le arăt care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Cel ce pe toate le-a zidit prin Iisus Hristos: 10 anume, ca Începătoriilor și Stă- pâniilor celor din ceruri să li se facă acum cunoscută prin Biserică înțelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri ,1 11 potrivit cu planul cel din veci pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru, 12 Cel întru Care, prin credința în El, cu încredere avem îndrăznire și cale deschisă [spre Dumnezeu]. 13 De aceea vă rog să nu vă pier- deți curajul din pricina necazurilor Chiar puterile cerești, pe care unii contemporani ai lui Pavel le credeau mai presus de orice, nu aveau cunoștință de planul ascuns al lui Dumnezeu; nici ele nu-l puteau cunoaște decât prin Biseri- că. 1 mele pentru voi; ele sunt slava voastră! 14 Pentru aceasta îmi plec genun- chii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, 15 din Care orice neam în cer și pe pământ își trage numele, 2 16 pentru ca El, după bogăția slavei Sale, să vă dea ca prin Duhul Său să fiți puternic întăriți în omul cel lăuntric; 17 ca Hristos să Se sălășluiască prin credință în inimile voastre; înră- dăcinați și întemeiați în iubire 18 să puteți înțelege, împreună cu toți sfinții, ce este lățimea și lun- gimea și adâncimea și înălțimea ,3 19 și să cunoașteți iubirea lui Hris- tos cea mai presus de cunoaștere, pentru ca să vă umpleți de toată plinătatea lui Dumnezeu. 20 Iar Celui ce, potrivit puterii ca- Înțelesul complet al cuvântului origi- nal: descendență; comunitate – familie, trib, castă, națiune, rasă – care se trage dintr’un strămoș comun. 2 = Dimensiunea infinită a planului divin (vezi și Rm 8, 39). 3 re lucrează în noi, poate face cu mult mai mult decât tot ceea ce noi cerem sau gândim, 21 Lui fie-I slava în Biserică și întru Hristos Iisus, în toate neamurile din veacul vecilor! Amin. Marcu 11 23 Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te și te aruncă în mare!, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. 24 De aceea vă spun: Pe toate câte le cereți rugându-vă, să credeți că le-ați și primit , și le veți avea.4 Într’o seamă de variante manuscrise: „le veți primi”, ceea ce trădează prefe- rința copiștilor pentru forma lamvánete a verbului lamváno = a primi, ca expri- mând o succesiune logică. În opțiunea de față e vorba însă de simultaneitatea teo-logică a verbului (aoristul elávete) din celelalte variante, care pune accentul pe extraordinara putere a credinței pure, aceea care-și realizează obiectul prin ea însăși, fără mijlocirea sau implicarea nă- dejdii. În felul acesta, rugăciunea nu mai este o simplă cerere, ci o permanentă mulțumire. La învierea lui Lazăr, Iisus Îi mulțumește Părintelui înainte de a săvârși minunea, ca și cum ea ar fi fost săvârșită (vezi In 11, 41 și nota). În- tr’o rugăciune liturgică I se mulțumește lui Dumnezeu pentru că „ne-a dăruit împărăția ce va să fie”. În Euharistie, actul prefacerii e precedat (nu urmat) 4 25 Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșalele voastre. 26 Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greșalele”.5 Tâlcuire „Dacă nu veți ierta ce- lorlalți greșelile să- vârșite împotriva voastră, nici Tatăl vostru Cel din ce- ruri nu vă va ierta vouă greșelile voas- tre”, a grăit Domnul. Cine nu iartă celorlalți? Dreptul sau, mai bine zis, cel care se soco- tește drept. Unuia ca acestuia nu-i rămâne altceva de făcut decât să judece și să rostească doar osânde, cerând pedepse pentru vinovați. de mulțumire (ca și în cântarea parale- lă: „Ție Îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție”). Apostolul Pavel afirmă că ceea ce pentru noi este virtual, pentru Dumnezeu este real: o făgăduință a lui Dumnezeu devine realitate în chiar clipa când El a rostit-o (vezi Rm 4, 17 și nota; de asemenea, nota de la Evr 11, 1) și tot așa trebuie s’o considerăm și noi prin credință. Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 5 Dar cel care se simte păcătos are treabă cu faptele celorlalți? Nu i se va răsuci oare limba de va osândi pe altul și-i va cere ispășire, atunci când conștiința îl mustră neîncetat și îl amenință cu dreapta judecată a lui Dumnezeu? Așadar, nu e mai bine să păcătuim decât să facem pe drepții? Trebuie să te îngrijești în tot chipul de faptele dreptății; însă, oricât ai fi de drept, să ții minte că ești un rob netrebnic – și asta fără să ai cugetul împărțit (adică înainte să stea gândul că ești netrebnic, iar în spate să se ascun- dă simțământul că ești drept), ci cu simțirea deplină a netrebniciei tale. Atunci când vei ajunge aici (și aici trebuie să ajungi treptat, fiindcă nu este o stare care se do- bândește dintr-o dată), oricât ar fi greșit împotriva ta fratele tău, nu-i vei cere socoteală, întrucât conștiința îți va repeta: „Și mai mult meriți, mai rău trebuia să-ți facă”, și vei ierta; iar dacă vei ierta, însuți te vei învrednici de iertare. Și așa toată viața: iertare pentru iertare, și la judecată vei căpăta în schimb desăvârșita iertare.6 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 6