Astăzi, Duminică, 19 Mai, 2024 Sf. Sfințit Mc. Patrichie, episcopul Prusei, și cei impreună cu el — Duminica a III-a după Paști (a Mironosițelor) Psalmul 117 14 Domnul e tăria mea și cântecul meu și El mi S’a făcut mie spre mântuire. Psalmul 117 18 Certând m’a certat Domnul, dar morții nu m’a dat. Faptele Apostolilor 6 1 În zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, Eleniștii1 cârteau împo- triva Evreilor, pentru că în slu- jirea zilnică2 văduvele lor erau trecute cu vederea. 2 Și chemând cei doisprezece mulțimea ucenicilor3, au zis: „Nu 1 Evrei din afara Palestinei, de cul- tură și limbă greacă; în Ierusalim își aveau sinagoga lor aparte, în care, spre deosebire de acelea ale Evreilor propriu-ziși, cultul se oficia în greceș- te. Această împărțire s’a păstrat și în prima comunitate creștină. 2 Distribuirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. 3 Ca și în versetul precedent: noii adepți ai lui Hristos; ucenicii apostoli- lor. e potrivit ca noi să lăsăm deo- parte cuvântul lui Dumnezeu și să slujim la mese. 3 Drept aceea, fraților, căutați între voi șapte bărbați, cu nume bun, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care noi să-i rânduim la treaba aceasta; 4 iar noi vom stărui în rugăciune și’n slujirea cuvântului4”. 5 Și a plăcut cuvântul înaintea întregii mulțimi; și au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duh Sfânt și pe Filip și pe Prohor și pe Nicanor și pe Timon și pe Parmena și pe Nicolae, prozelit din Antiohia5, 6 pe care i-au pus înaintea apos- tolilor; și ei, rugându-se, și-au 4 Principalele îndeletniciri ale apos- tolilor în reuniunile liturgice ale comu- nității: rostirea rugăciunilor (inclusiv frângerea pâinii) și cateheza. 5 Cei șapte s’au numit diaconi, adi- că slujitori, de la cuvântul diakonía, deseori repetat în context, care în- seamnă slujire. E evident că ultimul era destinat să-i slujească pe cei din comunitatea Eleniștilor. pus mâinile peste ei6. 7 Și cuvântul lui Dumnezeu creș- tea; și numărul ucenicilor se înmulțea foarte în Ierusalim; și multă mulțime de preoți se su- puneau credinței. Marcu 15 43 a venit Iosif, cel din Arimateea, sfetnic cu bun chip7, care aștepta și el împărăția lui Dumnezeu; și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. 44 Iar Pilat s’a mirat că a și murit; și chemând sutașul, l-a întrebat dacă a murit de mult. 45 Și aflând de la sutaș, i-a dăruit lui Iosif trupul mort. 46 Și Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într’un mormânt care era săpat în stâncă; și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. 47 Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. 6 Rugăciunea și punerea mâinilor al- cătuiesc, până astăzi, actul sacramental al hirotoniei. Alegerea era făcută de comunitate, dar hirotonia, numai de apostoli. 7 Consilier de vază al sinedriului, cu ireproșabilă ținută morală; unul dintre demnitarii care aderaseră în taină la Evanghelia propovăduită de Iisus. Marcu 16 1 Și de’ndată ce a trecut ziua sâmbetei8, Maria Magdalena, Ma- ria, mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. 2 Și foarte de dimineață, în pri- ma zi a săptămânii9, au venit la mormânt în răsăritul soarelui 3 și-și spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?” 4 Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. 5 Și intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreap- tă, îmbrăcat în veșmânt alb; și s’au înspăimântat. 6 Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăi- mântați! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutați, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. 7 Mergeți însă și spuneți-le uce- nicilor Săi și lui Petru10 că va 8 Adică imediat după apusul soarelui; o indicație în plus că înmormântarea se făcuse în mare grabă. 9 Adică, la noi, Duminică dis-de-di- mineață. 10 După numeroși comentatori, aceas- tă menționare specială a lui Petru denotă că el, prin lepădarea de Iisus, căzuse din apostolat și nu mai făcea parte din colegiul celor unsprezece. merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea, așa cum v’a spus”. 8 Și, ieșind, au fugit de la mor- mânt, că de tremur erau cuprinse și de uimire; și n’au spus nimă- nui nimic, fiindcă se temeau.11 Tâlcuire Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dor- mitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit! Iar băr- bații parcă se împie- dică în picioare: merg la mor- mânt, îl văd pustiu și rămân în nedumerire: ce putea să însemne faptul că nu-L vedeau pe Dom- nul? Nu, aici e vorba de dragoste chibzuită, care se teme de gre- șeală din pricina înaltului preț al dragostei și al țintei sale. Atunci când au văzut și au pipăit și ei, fiecare dintr-înșii a mărturisit Chiar dacă sintagma „și lui Petru” (li- teral) ar însemna „inclusiv lui Petru”, accentul rămâne același. Ca atare, epi- sodul relatat pe larg de Evanghelistul Ioan în 21, 15-17 semnifică reabilitarea lui Petru, reașezarea lui în demnitatea și prerogativele apostolice. 11 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia nu cu limba, asemenea lui To- ma, ci cu inima: „Domnul meu și Dumnezeul meu”, și de-acum nimeni n-a mai putut să-i des- partă de Domnul. Mironosițele și Apostolii închipuie cele două laturi ale vieții noastre: simțirea și chibzuință. Fără simțire, viața nu e viață; fără chibzuință, viața e oarbă – irosește mult și dă puțină roadă sănătoasă. Simțirea trebuie să meargă înainte și să dea imbold, iar chibzuința să ho- tărască timpul, locul, mijlocul de împlinire și, îndeobște, întreaga rânduială a ceea ce inima socoate să facă. Înlăuntru, inima merge înainte; iar când e vorba de faptă – chibzuința. Atunci când simțurile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rău, poate că ne vom putea bizui numai pe inimă, așa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori și roade, și din inimă va începe atunci să răsară binele, ameste- cându-se în chip înțelegător în curgerea vieții noastre.12 12 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru �ecare zi din an.