Astăzi, Sâmbătă, 13 Iulie, 2024 † Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București Soborul Sf. Arhanghel Gavriil Sf. Cuv. Ștefan Savaitul; Sf. Cuv. Sara Romani 3 28 Căci socotim că prin credință se va îndreptăți omul, fără faptele legii. 29 Oare Dumnezeu este numai al Iudeilor? Nu este El și Dumnezeul păgânilor? Da, și al păgânilor!, 30 indcă unul este Dumnezeu, Cel ce din credință1 îi va îndrep- tăți pe cei tăiați împrejur și prin credință2 pe cei netăiați împrejur. 31 Desințăm deci noi legea prin credință? Ferească Dumnezeu! Dimpotrivă, întărim legea. Romani 4 1 Așadar, ce vom zice că a do- bândit Avraam, strămoșul nostru după trup? 2 Că dacă Avraam a fost îndreptă- țit din fapte, are de ce să se laude, dar nu în fața lui Dumnezeu; 1 În virtutea credinței pe care deja o au. 2 Prin mijlocirea credinței pe care o dobândesc. 3 indcă ce spune Scriptura?: Și Avraam I-a crezut lui Dumnezeu și aceasta i s’a socotit ca dreptate. Matei 7 24 De aceea, tot cel ce aude aceste cuvinte ale Mele și le plinește3, i se va asemăna bărbatului înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. 25 Și a căzut ploaia și au venit puhoaiele și au suat vânturile și au izbit în casa aceea, dar ea n’a căzut, indcă era întemeiată pe stâncă. 26 Dar cel ce aude aceste cuvinte ale Mele și nu le plinește, i se va asemăna bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. 27 Și a căzut ploaia și au venit puhoaiele și au suat vânturile și au izbit în casa aceea și ea a căzut. Și mare i-a fost căderea!” 28 Iar când Iisus a sfârșit cuvintele acestea, mulțimile erau uimite de 3 = Le traduce în faptă; le pune în practică. învățătura Lui, 29 că îi învăța ca unul care are putere4, iar nu cum îi învățau cărturarii lor. Matei 8 1 Și coborându-Se El din munte, mulțimi numeroase au mers după El. 2 Și iată un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: „Doamne, da- că vrei, Tu poți să mă curățești”. 3 Și Iisus, întinzându-Și mâna, S’a atins de el, zicând: „Vreau, cu- rățește-te!” Și îndată i s’a curățit lepra. 4 Și i-a zis Iisus: „Ia seama să nu spui la nimeni, ci mergi de te arată preotului și să duci darul pe care l-a rânduit Moise, să le e lor mărturie”5.6 4 În sensul de autoritate divină, as- cendență morală. 5 Iudeii considerau că un lepros este necurat și suetește, motiv pentru care el nu avea permisiunea de a aduce jertfe (daruri) la altar. Preoții erau singurii autorizați să constate și certice dacă un om este sau nu bolnav de lepră. În cazul de față, Iisus este nu numai Tămă- duitorul, dar și Cel ce-l autorizează pe fostul bolnav să-și aducă jertfa, aceasta indu-le Iudeilor dovada că omul e curat în întregimea inței lui. De altfel, toate vindecările făcute de Iisus au și un efect spiritual. 6 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată Tâlcuire Evanghelia de astăzi ne vorbește despre faptul că cel ce ascultă cuvintele Domnului și le plinește se asea- mănă celui ce își clădește casa lui pe stâncă; iar cel ce ascultă și nu plinește este asemenea celui ce își clădește casa pe nisip. Să învețe asta ecare și să-și repete cât mai des; iar adevărul cuprins aici e limpede și pe înțelesul ecăruia. Și ecare are la îndemână mulți- me de experiențe proprii de acest fel. Gândurile, de pildă, atâta vre- me cât sunt numai în minte, nu au statornicie și se învălmășesc, dar când le așterni pe hârtie, de- vin statornice și consistente. De asemenea, amănuntele orișicărei întreprinderi sunt nesigure și se tot schimbă până când n-o începi; iar după ce ai purces s-o împli- nești, s-a terminat cu feluritele planuri și închipuiri; întocmai la fel e și cu regulile duhovnicești: până ce nu le-ai împlinit, sunt parcă străine, exterioare și lipsite de consistență; iar după ce le îm- plinești, intră înlăuntrul tău, își fac sălaș în inimă și pun acolo te- melia caracterului. Așadar, luați de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia seama cum umblați!7 7 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru ecare zi din an.