Astăzi, Miercuri, 27 Noiembrie, 2024 Sf. Mare Mc. Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanael și Pinufrie Iacob 1 1 Iacob, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor do- uăsprezece seminții care sunt în Diaspora , salutare!1 2 Toată bucuria să v’o puneți în seamă, fraților, când dați de fe- lurite ispite , 2 3 3 știind că încercarea credinței voastre naște răbdarea; 4 dar răbdarea să-și aibă lucrare desăvârșită, pentru ca voi să fiți desăvârșiți și întregi, întru nimic știrbiți. 5 Și dacă cineva din voi e lipsit Prin Diaspora (Împrăștiere) se înțe- lege emigrația iudaică (vezi nota de la FA 2, 5). Iacob folosește termenul pentru ai desemna pe creștinii răspândiți în toată lumea, cei ce alcătuiesc Ierusalimul cel nou, adevăratul „Israel al lui Dumnezeu” (Ga 6, 16). 1 Literal: când cădeți în. Verbul peri- pípto = a cădea (între tâlhari, Lc 10, 30) și a cădea întâmplător peste cineva, a da de ceva (de un dâmb de nisip, FA 27, 41), care te poate salva din primejdie. În contextul de față, sensul e bivalent. 2 Ispita nu e o cădere propriu-zisă, ci o încercare, o probă, un examen pe care poți să-l câștigi sau să-l pierzi. 3 de înțelepciune, s’o ceară de la Dumnezeu, Cel ce tuturor le-o dă cu simplitate și fără’nfruntare, și i se va da. 6 Să ceară însă cu credință, întru nimic îndoindu-se, pentru că cel ce se îndoiește e asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. 7 Omul acela să nu gândească el că va primi ceva de la Domnul: 8 om cu sufletu’n doi peri , nesta- tornic în toate căile sale. 4 9 Fratele cel smerit să se bucure întru înălțarea sa, 10 și cel bogat întru smerenia sa, fiindcă el ca floarea ierbii va trece; 11 că soarele a răsărit odată cu ar- șița și a uscat iarba, și floarea ei a căzut și frumusețea chipului ei a pierit; așa se va veșteji și bogatul în alergăturile sale. 12 Fericit bărbatul care rabdă is- pita; fiindcă la capătul încercării va primi cununa vieții, pe care 5 Literal: bărbat cu suflet dublu (du- plicitar, din care niciodată nu știi ce să alegi; fără o poziție fermă și constantă). 4 Literal: odată devenit încercat.5 Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc. 13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: De la Dumnezeu sunt ispitit!, pentru că Dumnezeu e la adăpost de ispita răului și El în Sine nu ispitește pe nimeni; 14 ci fiecare este ispitit de propria sa poftă atunci când e tras și mo- mit de ea. 15 Apoi pofta, zămislind, naște pă- cat; iar păcatul, odată săvârșit, odrăslește moarte. 16 Nu vă înșelați, frații mei prea- iubiți: 17 toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorân- du-se de la Părintele luminilor, la care nu există primenire sau umbră de schimbare . 6 7 18 El întru libera Sa voință ne-a născut prin cuvântul adevărului , pentru ca noi să fim un fel de pârgă a făpturilor Sale. 8 9 Serie de mișcări succesive ascenden- te (calitativ sau cantitativ) imposibile la Dumnezeu, Care e perfect. 6 = Revenire sau întoarcere la ceea ce a fost; trecere de la o stare la alta; variație. 7 = Prin Evanghelie.8 Primele roade; din ele I se aduc ofrande lui Dumnezeu. 9 Marcu 10 11 Și El le-a zis: „Oricine-și va lăsa femeia și va lua alta, săvârșește adulter cu ea. 12 Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul și se va mărita cu altul, adulter săvârșește”. 13 Și aduceau la El copii, ca să Se atingă de ei; dar ucenicii îi certau pe cei ce-i aduceau. 14 Iar Iisus, văzând, S’a supărat și le-a zis: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este împărăția lui Dumne- zeu. 15 Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea”. 16 Și luându-i în brațe, Și-a pus mâinile pe ei și i-a binecuvân- tat .10 11 Structura textului original suge- rează două nuanțe: formula rostită (și prezumată) a binecuvântării este însoțită de gestul punerii mâinilor; Iisus nu-i binecuvintează pe toți copiii deodată, ci unul câte unul. 10 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 11 Tâlcuire Ce iubitor e Dom- nul cu copiii! Dar cine nu-i iubește pe copii? Cu cât trăiește omul mai mult, cu atât ajun- ge să-i îndrăgească mai tare pe copii. În ei se vede o prospețime a vieții și o curăție a obiceiurilor pe care nu este cu putință să nu le iubești. Unora le trece prin cap, privindu-i pe copii, că păcatul strămoșesc nu există, că fiecare cade singur, atunci când crește și se întâlnește cu imboldurile potrivnice firii, pe care, i se pare lui, nu are cum să le biruiască. Fiecare cade singur, însă păcatul strămoșesc oricum există. Apostolul Pavel vede în noi legea păcatului, care se împotrivește le- gii minții. Această lege, la fel ca o sămânță, nu se vede la început, ci mai apoi se vădește și trage la păcat. Astfel, cei născuți din leproși nu-și vădesc boala până la o anumită vârstă, iar apoi aceasta se arată și începe să-i roadă la fel ca pe părinții lor. Dar unde a stat până atunci lepra? Înlăuntrul lor. Așijderea și păcatul strămoșesc: se ascunde până la o vreme, iar apoi iese la iveală și săvârșește lucrarea sa. Mediul din jur are mare însem- nătate și pentru înăbușirea acestui păcat, și pentru sporirea lui. De nu ar fi în jur elemente păcătoase, păcatul ascuns nu ar avea din ce să se hrănească și poate că s-ar usca de la sine; necazul nostru este însă că în jur sunt totdeauna mul- te lucruri care ajută creșterea lui. Mult păcat este și în societate; dar toate acestea nu ne fac neapărat păcătoși. Păcatul este întotdeauna lucrarea libertății: luptă-te și nu ai să cazi. Cade numai acela care nu vrea să se lupte. De ce nu vrem să ne luptăm? Aici nu este lege: vreau, pentru că vreau, și nu vreau, pentru că nu vreau; totul se întemeiază pe libertate; dincolo de ea nu poți trece.12 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 12