Astăzi, Luni, 16 Iunie, 2025 †) Sf. Ier. Martir Neofit Cretanul, mitro- politul Țării Românești; Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei (Începutul Postului Sf. Ap. Petru și Pavel. Dezlegare la pește) Romani 2 28 Pentru că nu cel ce se arată pe dinafară e iudeu, nici cea arătată’n trup pe dinafară este tăiere’mpre- jur; 29 ci iudeul este cel dintru ascuns, iar tăiere’mprejur este aceea a ini- mii, în duh, nu în literă ; lauda lui nu este de la oameni, ci de la Dumnezeu. 1 Romani 3 1 Atunci, care este întâietatea iu- deului?; sau care este folosul tăie- rii’mprejur?: 2 Mare’n toate privințele. Mai în- tâi, pentru că lor li s’au încredințat cuvintele lui Dumnezeu. 3 Și ce dacă unii n’au fost credin- cioși? Oare necredincioșia lor va desființa credincioșia lui Dumne- Omul autentic este numai cel atestat de realitatea lui lăuntrică, nu de cea exterioară, care poate înșela. 1 zeu?2 4 Să nu fie!, ci fie Dumnezeu so- cotit adevărat, iar tot omul, min- cinos, așa cum este scris: Ca Tu să Te îndreptățești întru cuvintele Tale și Tu să biruiești atunci când vei face judecata. 5 Iar dacă nedreptatea noastră în- vederează dreptatea lui Dumne- zeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu Care aduce mânia? – Vorbesc ca un om. 6 Să nu fie! Atunci, cum va judeca Dumnezeu lumea? 7 Că dacă prin minciuna mea a prisosit adevărul lui Dumnezeu spre slava Lui, pentru ce dar mai sunt și eu judecat ca păcătos? 8 Și de ce n’am face răul ca să vină binele?; așa cum suntem noi de- Infidelitatea unor iudei față de Dumnezeu nu e de natură să anuleze fidelitatea lui Dumnezeu față de pro- pria Sa făgăduință, dată cu jurământ lui Avraam. 2 făimați și cum spun unii că zicem noi? Osânda acestora este dreaptă. 9 Atunci, ce? Avem noi vreo întâ- ietate? Nicidecum; căci, ceva mai înainte, noi i-am învinuit și pe Iudei și pe Elini, că toți sunt sub păcat, 3 10 așa cum este scris: Nimeni nu este drept, nu e nici unul; 11 nu-i cine să’nțeleagă, nu-i cin’- să-L caute pe Dumnezeu; 12 toți s’au abătut, împreună ne- trebnici s’au făcut. Nu-i cin’să facă binele, nu, nu-i nici măcar unul. 13 Mormânt deschis e gâtlejul lor; cu limbile lor au viclenit; venin de aspidă-i sub buzele lor; 14 de blestem li-i gura plină, și de amărăciune; 15 grabnice le sunt picioarele să verse sânge; 16 pustiire și nenorocire sunt în căile lor, 17 și calea păcii n’au cunoscut-o, 18 nu-i frică de Dumnezeu înain- tea ochilor lor. Tonul dialectic și oralitatea unor ex- presii par extrase din discuțiile aprinse pe care Pavel le avea cu Iudeii în sina- gogi. 3 Matei 6 31 Așadar, nu vă îngrijorați spu- nând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? 32 – deoarece pe toate acestea pă- gânii le caută –; că știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de toate acestea; 33 ci căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor adăuga. 34 Nu purtați deci grija zilei de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. I-ajunge zilei răutatea ei! Matei 7 9 Cine oare este omul acela dintre voi căruia fiul său îi va cere pâine și el îi va da piatră?; 10 sau, de-i va cere pește, el îi va da șarpe? 11 Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El!4 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 4 Tâlcuire „Nu vă îngrijiți.” „Dar cum să trăim? Tre- buie să mâncăm, să bem, să ne îmbrăcăm.” Dar Mântuitorul nu spune: „Nu faceți nimic”, El spune: „nu vă îngrijiți”, adică: „nu vă lăsați roși de grija aceea care macină omul ziua și noaptea, nedându-i tihnă nici o clipă”. Acest fel de grijă este o boală a sufletului și un păcat. Ea vădește faptul că omul s-a bizuit pe sine, iar nu pe Dum- nezeu, că și-a pierdut nădejdea în Pronia Dumnezeiască, vrea ca prin propriile osteneli să-și rostuiască totul, să agonisească toate cele de trebuință, păstrând această ago- niseală prin propriile mijloace; că s-a legat cu inima de avutul său și crede că se poate culca pe el ca pe o temelie sigură; că iubirea de agoniseală l-a înlănțuit și el nu se gândește decât să pună mâna pe cât mai mult; că mamona a luat în inima lui locul lui Dumnezeu. Tu de ostenit, ostenește-te; însă de grija rea nu te lăsa măcinat! Așteaptă orice reușită de la Dum- nezeu și soarta ta în mâinile Lui încredințeaz-o! Tot ce agonisești primește ca pe un dar din mâna Domnului, și cu nădejde neclăti- nată așteaptă de la El adaos de daruri. Să știi că, dacă vrea Dum- nezeu, e de ajuns o clipă ca să nu mai rămână nimic din avutul celui înstărit. Totul e praf și stricăciune. Face să te macini de griji pentru așa ceva? Așadar, nu vă îngrijiți!5 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 5