Astăzi, Joi, 2 Mai, 2024
Un articol pentru această zi nu a fost scris. Vă prezentăm ultimul articol scris.
Alte zile
Sâmbătă, 27 Aprilie, 2024
Duminică, 28 Aprilie, 2024
Luni, 29 Aprilie, 2024
Marţi, 30 Aprilie, 2024
Miercuri, 1 Mai, 2024
PLANUL DE PICTURĂ
al bisericii și cum putem participa
(fișierul PDF ajută la localizarea Sfinților)
Cum puteţi deveni
CTITOR
al noului aşezământ cu hramul
Naşterea Maicii Domnului
şi
Sfântul Ierarh Nicolae
PRIMA SFÂNTĂ LITURGHIE în BISERICA MARE de HRAMUL SFÂNTULUI IERARH NICOLAE
6 Decembrie, 2020
Programul Sfintelor Slujbe din Postul Mare
Cum puteţi redirecţiona 3,5% din impozitul pe venit
Album foto: Hramul Sfântul Ierarh Nicolae, 6 Decembrie, 2023
Album foto: Hramul Nașterii Maicii Domnului, 8 Septembrie, 2023
Astăzi, Joi, 2 Mai, 2024
Album foto: Hramul Sfântul Ierarh Nicolae, 6 Decembrie, 2022
Album foto: Hramul Nașterii Maicii Domnului, 8 Septembrie, 2022
Album foto: Hramul Naşterea Maicii Domnului, 8 Septembrie, 2021
Album foto: Hramul Naşterea Maicii Domnului, 8 Septembrie, 2020
Album foto: Hramul Sfântul Ierarh Nicolae, 6 Decembrie, 2019
Album foto: Hramul Naşterea Maicii Domnului, 8 Septembrie, 2019
Cărţi creştine pentru copii (şi nu numai) de la Editura Nepsis.
"Cum să aflăm odihna de la gânduri?" – Conferinţă susţinută de Maica Siluana Vlad, 1 Iulie 2018, Braşov
Acad. Ioan-Aurel Pop „Rolul Bisericii în trecutul românesc”
Album foto cu ocazia hramului "Sf. Ierarh Nicolae", 6 Decembrie, 2017
Colindăm de sărbătorile Naşterii Domnului 2016
Valori creştine şi valori româneşti. Cum ne raportăm la Ziua Naţională. Trinitas TV - Biserica Azi (01 12 2016)
Irineu Protcenco, iconarul calugăr
Procesiune în parohie de Sfintele Paşti, Duminică, 1 Mai, 2016
Lumea pe roata olarului. Daniel Leş la Trinitas TV - Biserica Azi
Lectură din cartea Sf. Nectarie din Eghina: Cunoaşte-te pe Tine Însuţi (Despre virtute)
Lectură din cartea lui Jean-Claude Larchet: Terapeutica bolilor spirituale
Album foto cu ocazia hramului "Sf. Ierarh Nicolae", 6 Decembrie, 2014
Album foto cu ocazia hramului "Naşterea Maicii Domnului", 8 Septembrie, 2014
Micii iconari de la Asociaţia „Copiii buni pentru Europa”
Activităţi cu copiii şi tinerii în Parohia Carpaţi Braşov
Arhimandritul Sofronie - Riscul în creaţie şi Tragedia omului
Pr. Vasile Mihoc: Cuvânt tare către tineri despre războiul lumii de azi
Copiii, dar al lui Dumnezeu, rod al iubirii şi viitor al umanităţii - Conferinţă Iaşi - 2003
Duminică, 8 Sep. 2013, Hramul "Naşterea Maicii Domnului" şi Expoziţia "Biserica din Noi"
Tabăra "Biserica din noi" - Sâmbăta de Sus - 23 iulie - 2 august 2013
Album: Tabăra "Biserica din noi" - Sâmbăta de Sus - 23 iulie - 2 august 2013
Pomenirea de 40 zile a Părintelui Justin Pârvu - 25 Iulie, 2013
Interviu cu teologul Danion Vasile pe tema ezoterismului în România
Sfinţirea bisericii, Duminică, 21 Aprilie, 2013
Prof. Ilie Bădescu. Lumina Celui nevăzut - Oboseala sufletească a lumii contemporane
Profesor Ilie Bădescu: Geopolitică şi religie. Insurecţia euxiniana
Părintele Teofil Pârâian: Gândiţi Frumos!
Acad. Sorin Dumitrescu: Cine ne vrea etrusci?
Copiii la colindat, Decembrie 2012
Ast
ă
zi, Miercuri, 1 Mai, 2024
Sfânta
ș
i Marea Miercuri
(Denie)
Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie,
Ignatie
ș
i Acachie; Sf. Cuv. Isidora
Iezechiel 2
3
Ș
i mi-a zis: „Fiul omului, te
trimit la casa lui Israel, la cei ce
s’au r
ă
zvr
ă
tit împotriva Mea; la
ei, care s’au r
ă
zvr
ă
tit împotriva
Mea, ei
ș
i p
ă
rin
ț
ii lor, pân
ă
’n
ziua de ast
ă
zi.
4
Ș
i
fi
indc
ă
ei sunt copii neobr
ă
-
za
ț
i
ș
i cu inima împietrit
ă
, Eu te
trimit la ei, iar tu le vei spune:
A
ș
a gr
ă
ie
ș
te Domnul:
5
Doar-doar vor auzi ori se vor
teme –
fi
indc
ă
ei sunt un neam
de r
ă
zvr
ă
ti
ț
i
1
–
ș
i vor cunoa
ș
te
c
ă
profet e
ș
ti tu între ei.
6
Iar tu,
fi
ul omului, s
ă
nu te
temi de ei,
ș
i nici s
ă
te însp
ă
i-
mân
ț
i de fa
ț
a lor –
fi
indc
ă
ei
î
ș
i vor ie
ș
i din min
ț
i
ș
i se vor
ridica împotriv
ă
-
ț
i de jur-împre-
jur, iar tu locuie
ș
ti în mijlocul
scorpionilor –, de vorbele lor s
ă
nu te temi
ș
i de fa
ț
a lor s
ă
nu te
însp
ă
imân
ț
i,
fi
indc
ă
ei sunt un
neam de r
ă
zvr
ă
ti
ț
i.
1
Literal: „o cas
ă
de r
ă
zvr
ă
ti
ț
i”. În
limbajul biblic, prin „cas
ă
” se în
ț
elege
ș
i familia, casnicii sau neamul.
7
Ș
i tu le vei gr
ă
i cuvintele Mele;
doar-doar vor auzi ori se vor
teme,
fi
indc
ă
ei sunt un neam de
r
ă
zvr
ă
ti
ț
i.
8
Iar tu,
fi
ul omului, ascult
ă
-L
pe Cel care-
ț
i gr
ă
ie
ș
te; tu s
ă
nu
te r
ă
zvr
ă
te
ș
ti, a
ș
a cum face ca-
sa r
ă
zvr
ă
tirii; deschide-
ț
i gura
ș
i
m
ă
nânc
ă
ce-
ț
i dau Eu”.
9
Ș
i m’am uitat;
ș
i, iat
ă
, o mân
ă
întins
ă
spre mine;
ș
i în ea, o
carte f
ă
cut
ă
sul.
10
Ș
i El a desf
ă
cut-o în fa
ț
a mea:
era scris
ă ș
i pe dinl
ă
untru,
ș
i
pe dinafar
ă
;
ș
i erau scrise în ea
plângere
ș
i bocet
ș
i vai.
Iezechiel 3
1
Ș
i mi-a zis: „Fiul omului, m
ă
-
nânc
ă
aceast
ă
carte
ș
i du-te
ș
i
gr
ă
ie
ș
te c
ă
tre
fi
ii lui Israel!”
2
Astfel mi-a deschis el gura
ș
i
m’a f
ă
cut s
ă
m
ă
nânc cartea.
3
Ș
i mi-a zis: „Fiul omului, gura
ta va mânca
ș
i pântecele t
ă
u se
va s
ă
tura cu aceast
ă
carte care
ț
i
se d
ă
!” A
ș
a c
ă
am mâncat-o;
ș
i-n
gura mea era dulce ca mierea.
Ie
ș
irea 2
11
Ș
i a fost c
ă
dup
ă
mult
ă
vreme,
când se f
ă
cuse mare, Moise a
ie
ș
it la fra
ț
ii s
ă
i,
fi
ii lui Israel,
ș
i
le-a v
ă
zut corvezile. A v
ă
zut cum
un egiptean îl b
ă
tea pe un evreu,
unul dintre fra
ț
ii s
ă
i, dintre
fi
ii
lui Israel.
12
Uitându-se de jur-împrejur
ș
i
v
ă
zând c
ă
nu-i nimeni prin preaj-
m
ă
, el l-a ucis pe egiptean
ș
i l-a
ascuns în nisip.
13
A doua zi a ie
ș
it din nou
ș
i a
v
ă
zut doi evrei certându-se
ș
i i-a
zis celui ce purta vina: „De ce-l
ba
ț
i tu pe aproapele t
ă
u?…”.
14
Acela îns
ă
i-a r
ă
spuns: „Cine
te-a pus pe tine domn
ș
i judec
ă
-
tor peste noi? Nu cumva vrei s
ă
m
ă
omori
ș
i pe mine a
ș
a cum
l-ai omorât ieri pe egiptean?”
Ș
i
s’a sp
ă
imântat Moise
ș
i a zis:
„Ie
ș
it-a oare la lumin
ă
fapta pe
care am f
ă
cut-o?”
15
Faraon îns
ă
a a
fl
at despre
aceast
ă
fapt
ă ș
i c
ă
uta s
ă
-l ucid
ă
pe Moise, dar Moise a fugit de
fa
ț
a lui Faraon
ș
i s’a dus s
ă
lo-
cuiasc
ă
în
ț
ara Madian.
Ș
i dac’a
sosit în
ț
ara Madian, s’a oprit la
o fântân
ă
.
16
Preotul din Madian avea
ș
apte
fete, care p
ăș
teau oile tat
ă
lui
lor, Ietro
2
.
Ș
i venind ele acolo,
2
Numele propriu al preotului din
au scos ap
ă
pân
ă
ce-au umplut
ad
ă
p
ă
torile, ca s
ă
adape oile lui
Ietro, tat
ă
l lor.
17
Dar au venit p
ă
storii
ș
i le-au
alungat. Atunci Moise s’a ridicat,
le-a luat ap
ă
rarea, a scos ap
ă ș
i
le-a ad
ă
pat oile.
18
Dar când ele au venit la Ra-
guel, tat
ă
l lor
3
, acesta le-a zis:
„Cum de-a
ț
i venit voi ast
ă
zi atât
de devreme?”
19
Iar ele au zis: „Un oarecare
egiptean ne-a ap
ă
rat de p
ă
stori,
a scos ap
ă ș
i ne-a ad
ă
pat oile”.
20
Zis-a el c
ă
tre
fi
icele sale: „Un-
de e? cum de l-a
ț
i l
ă
sat a
ș
a?
Chema
ț
i-l s
ă
m
ă
nânce!
4
”
21
Ș
i a r
ă
mas Moise la omul
acela, iar el i-a dat-o pe Sefora,
fi
ica sa, de so
ț
ie.
22
Ea a z
ă
mislit
ș
i a n
ă
scut un
fi
u,
iar Moise i-a pus numele Gher-
ș
om, zicând: „Str
ă
in
5
sunt eu în
ț
ar
ă
str
ă
in
ă
”.
Ș
i dac’a z
ă
mislit
iar
ăș
i, ea a mai n
ă
scut un
fi
u, iar
el i-a pus numele Eliezer, zicând:
„Dumnezeul p
ă
rintelui meu mi-a
Madian e redat aici numai de textul
Septuagintei.
3
Dup
ă
toate probabilit
ăț
ile, un al
doilea nume al socrului lui Moise. Cert
r
ă
mâne acela de Ietro.
4
Literal: „s
ă
m
ă
nânce pâine”. Ex-
presie ebraic
ă
pentru „a lua masa”, „a
prânzi”.
5
În sensul de „rezident”, „locuitor
temporar”.
fost ajutor
ș
i m’a sc
ă
pat din mâ-
na lui Faraon”
6
.
Iov 2
1
Ș
i a fost c
ă
’n ziua aceea când
îngerii lui Dumnezeu au venit
la’nf
ăț
i
ș
are înaintea Domnului
7
,
venit-a
ș
i Diavolul în mijlocul lor
s
ă
I se’nf
ăț
i
ș
eze Domnului.
2
Ș
i Domnul i-a zis Diavolului:
„De unde vii?” Iar Diavolul a zis
în fa
ț
a Domnului: „Str
ă
b
ă
tând
prin cele de sub cer
ș
i hoin
ă
rind
de-a lungul
ș
i de-a latul, iat
ă
c’am venit”.
3
Ș
i Domnul i-a zis Diavolului:
„Luat-ai tu aminte la robul Meu
Iov?, c
ă
dintre p
ă
mânteni nu-i
nici un om ca el, neprih
ă
-
nit, drept, adev
ă
rat, cinstitor de
Dumnezeu, ferindu-se de tot r
ă
ul.
Ș
i m
ă
car c
ă
prin zisele tale ai
f
ă
cut ca pe nedrept s
ă
-
ș
i piard
ă
averile, el înc
ă
se
ț
ine statornic
în neprihana lui!”
4
Ș
i r
ă
spunzând Diavolul, a zis
c
ă
tre Domnul: „Cojoc pentru co-
joc!
8
C
ă
dac
ă
-i vorba de via
ț
a
6
Aceast
ă
a doua jum
ă
tate a versetu-
lui se a
flă
numai în unele versiuni ale
Septuagintei (printre care
ș
i edi
ț
ia de
Frankfurt 1597), în acord cu 18, 4.
7
Versetele 1-6 alc
ă
tuiesc o paralel
ă
destul de strâns
ă
cu 1, 6-12.
8
Textual: „Piele pentru piele!” Ex-
presie popular
ă
prin care Diavolul vrea
s
ă
sugereze c
ă
leg
ă
tura dintre om
ș
i
lui, d
ă
omul tot ce are.
5
Nu a
ș
a ne-a fost vorba! Dimpo-
triv
ă
, ia întinde-
ț
i mâna
ș
i atin-
ge-te de osul
ș
i de carnea lui,
ș
i
vezi dac
ă
nu te va blagoslovi’n
obraz!…”.
6
Domnul i-a zis Diavolului: „Ia-
t
ă
,
ț
i-l dau
ț
ie pe mân
ă
; numai
de via
ț
a lui s
ă
nu te-atingi!”
7
Diavolul a plecat de dinaintea
Domnului
ș
i l-a lovit pe Iov cu
bub
ă
rea
9
din t
ă
lpi pân
ă
’n cre
ș
-
tet.
8
Ș
i a luat Iov un ciob ca s
ă
-
ș
i
rad
ă
puroaiele
ș
i s’a a
ș
ezat pe
gunoi, în afara cet
ăț
ii.
10
9
Ș
i dac’a trecut o vreme
ș
i înc’o
Dumnezeu e un fel de târg în folosul
celui mai abil: dac
ă
Iov, prin resem-
nare, izbute
ș
te s
ă
scape cu via
ță ș
i cu
trupul întreg, tot ceea ce pierduse se
poate reface.
9
Nu e vorba de lepr
ă
, ca în unele
traduceri, ci de boala care constitui-
se a
ș
asea plag
ă
a Egiptului (I
ș
9,
9-11), termenul grecesc
fi
ind acela
ș
i
ș
i desemnând o explozie de in
fl
ama
ț
ii
purulente
ș
i dureroase pe toat
ă
supra-
fa
ț
a corpului uman.
10
În afara ora
ș
ului se a
fl
a un loc
în care se depozitau gunoaiele, c
ă
rora,
din când în când, li se d
ă
dea foc. A
ș
a
se face c
ă
Textul Ebraic îl a
ș
az
ă
pe
Iov „în mijlocul cenu
ș
ii” sau „printre
cenu
ș
i”. De
ș
i nu erau lepr
ă
, bubele
puteau indica un început al acestei
boli, ceea ce presupunea izolarea su-
ferindului, evitându-se astfel posibila
contaminare.
vreme
11
, zis-a c
ă
tre el femeia lui:
„Pân
ă
când oare te vei mai r
ă
b-
da, zicând: –
Iat
ă
, înc
ă
pu
ț
in s
ă
mai a
ș
tept întru n
ă
dejdea mân-
tuirii mele!?… C
ă
iat
ă
, amintirea
ta s’a
ș
ters de pe p
ă
mânt,
ș
i
chiar aceea a feciorilor t
ă
i
ș
i a
fi
icelor tale, pe care’n dureri
ș
i
chinuri i-am purtat în pântece
ș
i
pentru care’n zadar cu osteneli
m’am nevoit. Iar tu, tu zaci aici
în putregaiul viermilor, nemi
ș
cat
sub cerul deschis, în timp ce eu
r
ă
t
ă
cesc ca o slujnic
ă ș
i umblu
din loc în loc
ș
i din cas
ă
’n ca-
s
ă
, a
ș
teptând s
ă
scapete soarele
ca s
ă
m
ă
odihnesc de ostenelile
ș
i de durerile ce m
ă
cuprind
acum… Ci zi ceva, o vorb
ă
c
ă
tre
Domnul,
ș
i mori!”
12
10
Iar el, uitânduse lung la ea,
a gr
ă
it: „De ce vorbe
ș
ti tu ca o
femeie f
ă
r
ă
minte? Dac
ă
noi am
primit din mâna Domnului pe
cele bune, oare nu le vom r
ă
bda
ș
i pe cele rele?…”.
Ș
i’n toate
aceste întâmpl
ă
ri ce s’au petrecut
asupr
ă
-i, nimic n’a gre
ș
it Iov cu
buzele sale’n fa
ț
a lui Dumnezeu.
11
Literal: „
Ș
i trecând vreme mult
ă
”.
Nuan
ță
proprie Septuagintei: izolarea
lui Iov se consum
ă
nu numai în spa
ț
iu,
ci
ș
i în timp.
12
În Versiunea Masoretic
ă
versetul 9
sun
ă
astfel: „Femeia lui i-a zis: –
Înc
ă
te mai înc
ă
p
ăț
ânezi în neclintirea ta?
Blesteam
ă
-L pe Dumnezeu
ș
i mori!”
Dezvoltarea îi e proprie Septuagintei,
iar edi
ț
ia Rahlfs o noteaz
ă
cu 9a-9c.
Matei 26
6
Ș
i
fi
ind Iisus în Betania, în casa
lui Simon Leprosul,
7
a venit la El o femeie având un
alabastru cu mir de mare pre
ț ș
i
l-a turnat pe capul lui Iisus, pe
când El
ș
edea la mas
ă
.
8
Ș
i v
ă
zând ucenicii, au murmu-
rat: „Pentru ce risipa aceasta?,
9
c
ă
mirul acesta se putea vinde
scump, iar banii s
ă
se dea s
ă
ra-
cilor”.
10
Dar Iisus,
ș
tiindu-le gândul,
le-a zis: „De ce-i face
ț
i sup
ă
rare
femeii? c
ă
bun lucru a f
ă
cut ea
pentru Mine;
11
c
ă
pe s
ă
raci îi ave
ț
i pururea
cu voi, dar pe Mine nu M
ă
ave
ț
i
pururea
13
.
12
C
ă
ea, turnând acest mir pe
trupul Meu, spre îngroparea Mea
a f
ă
cut-o.
13
Adev
ă
r v
ă
spun: Oriunde se va
propov
ă
dui Evanghelia aceasta,
în toat
ă
lumea, se va spune
ș
i ce
a f
ă
cut ea, spre pomenirea ei”.
14
Atunci unul din cei doispreze-
ce, cel numit Iuda Iscarioteanul,
ducându-se la arhierei
13
Între fapta bun
ă
ca poman
ă ș
i fap-
ta bun
ă
ca expresie concret
ă
a iubirii
de aproapele (printre altele, îngroparea
celor mor
ț
i), ultima îi este superioar
ă
celei dintâi. În inima ei, femeia î
ș
i
presim
ț
ea rolul de mironosi
ță
.
15
le-a zis: „Ce vre
ț
i s
ă
-mi da
ț
i,
ș
i eu vi-l voi da în mân
ă
?” Iar ei
i-au dat treizeci de argin
ț
i.
16
Ș
i de atunci el c
ă
uta un prilej
potrivit ca s
ă
-L dea în mâna lor.
Luca 22
1
Ș
i se apropia s
ă
rb
ă
toarea Azi-
melor, care se cheam
ă
Pa
ș
ti.
2
Ș
i arhiereii
ș
i c
ă
rturarii c
ă
utau
cum s
ă
-L omoare; c
ă
se temeau
de popor.
3
Ș
i-atunci a intrat Satana în Iuda,
cel numit Iscarioteanul, care era
din num
ă
rul celor doisprezece.
4
Ș
i el s’a dus
ș
i a stat de vor-
b
ă
cu arhiereii
ș
i cu c
ă
peteniile
oastei
14
, cum s
ă
-L dea în mâinile
lor.
5
Ș
i ei s’au bucurat
ș
i s’au învoit
s
ă
-i dea bani;
6
iar el a primit
ș
i c
ă
uta s
ă
li-L
dea în mân
ă
la ad
ă
post de mul-
ț
ime
15
.
7
Ș
i a sosit ziua Azimelor, în care
trebuia s
ă
se jertfeasc
ă
Pa
ș
tile.
8
Ș
i i-a trimis pe Petru
ș
i pe Ioan,
zicând: „Merge
ț
i
ș
i ne preg
ă
ti
ț
i
Pa
ș
tile, ca s
ă
mânc
ă
m”.
14
Aici e vorba de o
fiț
erii din garda
templului, care erau evrei
ș
i se recru-
tau dintre levi
ț
i.
15
Literal: „f
ă
r
ă
mul
ț
ime”; adic
ă
în-
tr’un moment când Iisus nu e în
contact cu poporul.
9
Iar ei au zis: „Unde vrei s
ă
preg
ă
tim?”
10
Ș
i El le-a zis: „Iat
ă
, când ve
ț
i
intra în cetate v
ă
va întâmpina
un om ducând un urcior cu ap
ă
;
merge
ț
i dup
ă
el în casa în care
va intra
11
ș
i spune
ț
i-i st
ă
pânului casei:
Înv
ăță
torul î
ț
i zice: Unde este
odaia în care s
ă
m
ă
nânc Pa
ș
tile
cu ucenicii Mei?
12
Iar el v
ă
va ar
ă
ta un foi
ș
or ma-
re, a
ș
ternut; acolo s
ă
preg
ă
ti
ț
i”.
13
Iar ei, ducându-se, au a
fl
at a
ș
a
cum le spusese El
ș
i au preg
ă
tit
Pa
ș
tile.
14
Ș
i când a sosit ceasul, S’a a
ș
e-
zat la mas
ă
,
ș
i apostolii cu El.
15
Ș
i le-a zis: „Cu dor am dorit s
ă
m
ă
nânc aceste Pa
ș
ti cu voi mai
înainte ca Eu s
ă
p
ă
timesc.
16
C
ă
v
ă
spun Eu vou
ă
c
ă
de-acum
nu le voi mai mânca pân
ă
când
se vor plini întru împ
ă
r
ăț
ia lui
Dumnezeu”.
17
Ș
i luând paharul, mul
ț
umind,
le-a zis: „Lua
ț
i-l
ș
i împ
ă
r
ț
i
ț
i-l în-
tre voi;
18
c
ă
v
ă
spun: De acum nu voi
mai bea rodul vi
ț
ei pân
ă
ce nu va
veni împ
ă
r
ăț
ia lui Dumnezeu”.
19
Ș
i luând pâinea, mul
ț
umind, a
frânt
ș
i le-a dat, zicând: „Acesta
este Trupul Meu, cel ce se d
ă
pentru voi; aceasta s
ă
face
ț
i întru
pomenirea Mea!”
20
Asemenea
ș
i paharul, dup
ă
ce
au cinat, zicând: „Acest pahar es-
te Legea cea Nou
ă
, întru Sângele
Meu, cel ce se vars
ă
pentru voi.
21
Dar iat
ă
, mâna celui ce M
ă
vinde este cu Mine la mas
ă
.
22
C
ă
Fiul Omului merge precum
a fost rânduit, dar vai acelui om
prin care este vândut!”
23
Iar ei au început s
ă
se întrebe
unul pe altul, care dintre ei ar
fi
acela care avea s
ă
fac
ă
aceasta.
24
Ș
i s’a f
ă
cut între ei
ș
i o neîn
ț
e-
legere: Cine dintre ei s’ar p
ă
rea
a
fi
mai mare?
16
25
Iar El le-a zis: „Împ
ă
ra
ț
ii nea-
murilor domnesc peste ele
ș
i cei
ce le st
ă
pânesc se cheam
ă
bine-
f
ă
c
ă
tori.
26
Dar între voi s
ă
nu
fi
e a
ș
a; ci
cel mai mare dintre voi s
ă fi
e
asemenea celui mai mic;
ș
i c
ă
pe-
tenia, asemenea celui ce sluje
ș
te.
27
C
ă
ci cine este mai mare: cel ce
st
ă
la mas
ă
, sau cel ce sluje
ș
te?
Oare nu cel ce st
ă
la mas
ă
?
Dar Eu, în mijlocul vostru, sunt
asemenea celui ce sluje
ș
te;
28
iar voi sunte
ț
i cei ce-a
ț
i r
ă
mas
cu Mine în încerc
ă
rile Mele;
29
ș
i Eu v
ă
rânduiesc vou
ă
îm-
16
Criteriul dup
ă
care cineva poate
fi
recunoscut drept mai mare peste
ceilal
ț
i.
p
ă
r
ăț
ie, a
ș
a cum Tat
ă
l Meu Mi-a
rânduit-o Mie,
30
ca s
ă
mânca
ț
i
ș
i s
ă
be
ț
i la
masa Mea întru împ
ă
r
ăț
ia Mea
ș
i s
ă ș
ede
ț
i pe tronuri, judecând
pe cele dou
ă
sprezece semin
ț
ii ale
lui Israel.
31
Simone, Simone, iat
ă
c
ă
Sata-
na v’a cerut s
ă
v
ă
cearn
ă
ca pe
grâu;
32
dar Eu M’am rugat pentru tine
ca s
ă
nu-
ț
i piar
ă
credin
ț
a; iar tu,
oarecând revenindu-
ț
i, înt
ă
re
ș
te-i
pe fra
ț
ii t
ă
i”.
33
Iar el I-a zis: „Doamne, cu Tine
sunt gata s
ă
merg
ș
i’n temni
ță ș
i
la moarte…”.
34
Iar Iisus i-a zis: „
Ț
i-o spun
Eu
ț
ie, Petre: ast
ă
zi nu va cânta
coco
ș
ul pân
ă
ce tu de trei ori te
vei
fi
lep
ă
dat de Mine, cum c
ă
nu M
ă
cuno
ș
ti”.
35
Ș
i le-a zis: „Când v’am trimis
f
ă
r
ă
pung
ă ș
i f
ă
r
ă
traist
ă ș
i f
ă
-
r
ă
înc
ă
l
ță
minte, avut-a
ț
i lips
ă
de
ceva?” Iar ei au zis: „De nimic”.
36
Ș
i El le-a zis: „Acum îns
ă
cel
care are pung
ă
, s
ă ș
i-o ia; tot
a
ș
a
ș
i traista;
ș
i cel care nu are
sabie, s
ă
-
ș
i vând
ă
haina
ș
i s
ă
-
ș
i
cumpere.
37
C
ă
v
ă
spun c
ă
’ntru Mine tre-
buie s
ă
se plineasc
ă
ceea ce este
scris:
Ș
i cu cei f
ă
r
ă
de lege a fost
socotit
; c
ă
ci cele despre Mine au
ajuns la sfâr
ș
it”.
38
Ș
i ei au zis: „Doamne, iat
ă
aici
dou
ă
s
ă
bii”. Iar El le-a zis: „Sunt
de-ajuns!”
17
39
Ș
i a ie
ș
it
ș
i S’a dus ca de obicei
la Muntele M
ă
slinilor;
ș
i dup
ă
El
s’au dus
ș
i ucenicii S
ă
i.
18
Tâlcuire
T
ă
cut-a Domnul
miercuri
ș
i joi pân
ă
seara, pentru ca
în seara aceasta
s
ă
reverse o cu-
vântare c
ă
tre uce-
nici c
ă
reia nu i se
poate a
fl
a asem
ă
nare
nu doar în toate scrierile ome-
ne
ș
ti, dar nici m
ă
car în Scrip-
turile dumnezeie
ș
ti. Acum, dup
ă
cum ne arat
ă
Biserica, auzim din
gura Domnului doar porunca de
a nu
fi
împiedicat
ă
ungerea Lui
cu mir, c
ă
ci aceasta Îi slujea ca
preg
ă
tire pentru moarte. Înaintea
ochilor Lui deja nu se mai a
flă
altceva decât moartea – taina din
urm
ă
a venirii Sale pe p
ă
mânt
pentru a noastr
ă
mântuire. S
ă
ne
adâncim
ș
i noi în contemplarea
acestei mor
ț
i de tain
ă
, pentru a
17
Ucenicii n’au priceput sensul spiri-
tual, alegoric, al celor spuse de Domnul,
fapt pentru care El le-o reteaz
ă
scurt.
18
Sfânta Scriptur
ă
versiune diortosit
ă
dup
ă
Septuaginta
, redactat
ă ș
i adnotat
ă
de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana-
nia
scoate din ea bun
ă
n
ă
dejde de
mântuire pentru su
fl
etele noastre
cele împov
ă
rate de p
ă
cate multe
ș
i care nu
ș
tiu cum s
ă
-
ș
i a
fl
e
tihn
ă
de mustr
ă
rile con
ș
tiin
ț
ei ce
se de
ș
teapt
ă ș
i de sim
ț
irea c
ă
dreapt
ă
este înfrico
ș
ata
ș
i nemi-
tarnica judecat
ă
a lui Dumnezeu
care plute
ș
te deasupra noastr
ă
.
19
19
Sfântul Teofan Z
ă
vorâtul,
Tâlcuiri
din Sfânta Scriptur
ă
pentru
�
ecare zi din
an.