Astăzi, Sâmbătă, 25 Martie, 2023 (†) Buna Vestire (Dezlegare la pește) Astăzi, Sâmbătă, 25 Martie, 2023 (†) Buna Vestire (Dezlegare la pește) Luca 1 39 Și în zilele acelea, sculându-se Maria, s’a dus în grabă în ținu- tul muntos, într’o cetate a lui Iuda1, 40 și a intrat în casa lui Zaharia și i s’a închinat Elisabetei. 41 Iar când a auzit Elisabeta în- chinarea Mariei, săltat-a prun- cul în pântecele ei și s’a umplut Elisabeta de Duh Sfânt, 42 și a strigat cu glas mare și a zis: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. 43 Și de unde mie aceasta, să vină la mine maica Domnului meu? 44 Că iată, de cum a ajuns glasul închinării tale la urechile mele, săltat-a pruncul de bucurie în pântecele meu. 45 Și fericită este aceea care a crezut că se vor plini cele spuse ei de la Domnul”. 46 Și a zis Maria2:„Mărește, su- flete al meu, pe Domnul, 47 și să se bucure duhul meu de 1 Cetate a seminției lui Iuda. Arhe- ologii preferă s’o identifice în actuala localitate Aïn Karim, la 6 km vest de Ierusalim. 2 Cântarea Mariei e un imn de neasemănată frumusețe, presărat cu citate din Sfintele Scripturi. Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 că El a căutat spre smerenia roabei Sale; că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile; 49 că mi-a făcut mie mărire Cel- Puternic – și sfânt e numele Lui – […] 56 Și a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; și s’a întors la casa ei. Evrei 2 11 Că și Cel ce sfințește, și cei ce se sfințesc, dintru Unul sunt toți; din care pricină nu se ruși- nează să-i numească pe ei frați, 12 zicând: Vesti-voi fraților Mei numele Tău, în mijlocul adunării Îți voi cânta laudă. 13 Și încă: Eu voi fi încrezător în El; și încă: Iată Eu și pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu. 14 Așadar, de vreme ce pruncii își aveau părtășie în sânge și în trup, tot astfel și El: acelorași li S’a făcut părtaș, pentru ca prin moarte să-l surpe pe cel ce are stăpânia morții, adică pe diavo- lul, 15 și să-i elibereze pe cei ce de frica morții erau toată viața ți- nuți în robie. 16 Fiindcă e de la sine’nțeles că nu pe îngeri i-a luat El în gri- jă, ci pe urmașii lui Avraam i-a Luca 1 39 Și în zilele acelea, sculându-se Maria, s’a dus în grabă în ținu- tul muntos, într’o cetate a lui Iuda1, 40 și a intrat în casa lui Zaharia și i s’a închinat Elisabetei. 41 Iar când a auzit Elisabeta în- chinarea Mariei, săltat-a prun- cul în pântecele ei și s’a umplut Elisabeta de Duh Sfânt, 42 și a strigat cu glas mare și a zis: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. 43 Și de unde mie aceasta, să vină la mine maica Domnului meu? 44 Că iată, de cum a ajuns glasul închinării tale la urechile mele, săltat-a pruncul de bucurie în pântecele meu. 45 Și fericită este aceea care a crezut că se vor plini cele spuse ei de la Domnul”. 46 Și a zis Maria2:„Mărește, su- ete al meu, pe Domnul, 47 și să se bucure duhul meu de 1Cetate a seminției lui Iuda. Arhe- ologii preferă s’o identice în actuala localitate Aïn Karim, la 6 km vest de Ierusalim. 2Cântarea Mariei e un imn de neasemănată frumusețe, presărat cu citate din Sntele Scripturi. Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 că El a căutat spre smerenia roabei Sale; că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile; 49 că mi-a făcut mie mărire Cel- Puternic – și sfânt e numele Lui […] 56 Și a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; și s’a întors la casa ei. Evrei 2 11 Că și Cel ce snțește, și cei ce se snțesc, dintru Unul sunt toți; din care pricină nu se ruși- nează să-i numească pe ei frați, 12 zicând: Vesti-voi fraților Mei numele Tău, în mijlocul adunării Îți voi cânta laudă. 13 Și încă: Eu voi încrezător în El; și încă: Iată Eu și pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu. 14 Așadar, de vreme ce pruncii își aveau părtășie în sânge și în trup, tot astfel și El: acelorași li S’a făcut părtaș, pentru ca prin moarte să-l surpe pe cel ce are stăpânia morții, adică pe diavo- lul, 15 și să-i elibereze pe cei ce de frica morții erau toată viața ți- nuți în robie. 16 Fiindcă e de la sine’nțeles că nu pe îngeri i-a luat El în gri- jă, ci pe urmașii lui Avraam i-a luat. 17 Pentru aceea era El dator să li Se asemene’ntru totul fraților, ca să devină El Arhiereu mi- lostiv și credincios în slujba lui Dumnezeu, spre a ispăși păcate- le poporului. 18 Că El Însuși fiind încercat prin ceea ce a pătimit, și celor ce sunt în încercări poate să le ajute. Luca 1 24 Iar după aceste zile, Elisa- beta, femeia lui, a zămislit; și vreme de cinci luni s’a tăinuit, zicându-și: 25 „Că așa mi-a făcut mie Dom- nul în zilele în care a socotit să-mi ridice ocara de printre oa- meni”3. 26 Iar în a șasea lună, trimis a fost de la Dumnezeu îngerul Ga- vriil într’o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fe- cioarei era Maria. 28 Și intrând îngerul la dânsa, i-a zis: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu 3 Sterilitatea unei femei era dezono- rantă, deseori privită de societate ca o formă de pedeapsă divină. tine. Binecuvântată ești tu între femei!” 29 Iar ea, văzându-l, s’a tulburat de cuvântul lui și cugeta: „Ce fel de închinare4 poate fi aceas- ta?…”. 30 Și îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, fiindcă ai aflat har la Dumnezeu. 31 Și iată’n pântecele tău vei ză- misli și vei naște Fiu și numele Lui îl vei chema Iisus. 32 Acesta mare va fi și Fiul Celui-Preaînalt Se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da tro- nul lui David, părintele Său, 33 și va împărăți peste casa lui Iacob în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit”. 34 Și a zis Maria către înger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” 35 Și răspunzând îngerul, i-a zis: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui-Preaînalt te va umbri5; pentru aceea și Sfântul Care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va 4 = Salutare ceremonioasă însoțită de gest curtenitor; la fel în versetele 40, 41 și 44. 5 Puterea prin care Dumnezeu Se descoperă și creează, asemenea noru- lui luminos de pe muntele Sinai (Iș 24, 16-18) sau a celui de pe Tabor (Lc 9, 34). luat. 17 Pentru aceea era El dator să li Se asemene’ntru totul fraților, ca să devină El Arhiereu mi- lostiv și credincios în slujba lui Dumnezeu, spre a ispăși păcate- le poporului. 18 Că El Însuși ind încercat prin ceea ce a pătimit, și celor ce sunt în încercări poate să le ajute. Luca 1 24 Iar după aceste zile, Elisa- beta, femeia lui, a zămislit; și vreme de cinci luni s’a tăinuit, zicându-și: 25 „Că așa mi-a făcut mie Dom- nul în zilele în care a socotit să-mi ridice ocara de printre oa- meni”3. 26 Iar în a șasea lună, trimis a fost de la Dumnezeu îngerul Ga- vriil într’o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fe- cioarei era Maria. 28 Și intrând îngerul la dânsa, i-a zis: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu 3Sterilitatea unei femei era dezono- rantă, deseori privită de societate ca o formă de pedeapsă divină. tine. Binecuvântată ești tu între femei!” 29 Iar ea, văzându-l, s’a tulburat de cuvântul lui și cugeta: „Ce fel de închinare4 poate aceas- ta?…”. 30 Și îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, indcă ai aat har la Dumnezeu. 31 Și iată’n pântecele tău vei ză- misli și vei naște Fiu și numele Lui îl vei chema Iisus. 32 Acesta mare va și Fiul Celui-Preaînalt Se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da tro- nul lui David, părintele Său, 33 și va împărăți peste casa lui Iacob în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit”. 34 Și a zis Maria către înger: „Cum va aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” 35 Și răspunzând îngerul, i-a zis: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui-Preaînalt te va umbri5; pentru aceea și Sfântul Care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va 4= Salutare ceremonioasă însoțită de gest curtenitor; la fel în versetele 40, 41 și 44. 5Puterea prin care Dumnezeu Se descoperă și creează, asemenea noru- lui luminos de pe muntele Sinai (Iș 24, 16-18) sau a celui de pe Tabor (Lc 9, 34). chema. 36 Și iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei, și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. 37 Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință”. 38 Iar Maria a zis: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvân- tul tău!” Și îngerul a plecat de la dânsa.6 6 Sfânta Scriptură versiune diorto- sită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ananiachema. 36 Și iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea u la bătrânețea ei, și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. 37 Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință”. 38 Iar Maria a zis: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvân- tul tău!” Și îngerul a plecat de la dânsa.6 6Sfânta Scriptură versiune diorto- sită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania