Astăzi, Miercuri, 24 Mai, 2023 Odovania praznicului învierii Domnului Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minu- nat (Dezlegare la pește) Faptele Apostolilor 18 22 și dându-se jos la Cezareea1, s’a suit și a salutat Biserica2; și s’a coborât la Antiohia. 23 Și după ce a stat acolo câtva timp, a plecat și a străbătut pe rând ținutul Galatiei și Frigia, întărind pe toți ucenicii. 24 A sosit însă la Efes un iudeu cu numele Apollo, alexandrin de neam, bărbat iscusit la cu- vânt, și puternic în Scripturi3. 1 Debarcând în portul cel mai apro- piat de Ierusalim. 2 Evident, Biserica din Ierusalim. S’a notat că oridecâteori Ierusalimul e menționat în Noul Testament din perspectiva unei călătorii, sfinții au- tori folosesc verbele „a se sui la…” sau „a se coborî de la …”; aceasta, în dublu înțeles: geografic (era mai înalt decât celelalte așezări) și spiritual (era locul jertfei și învierii lui Iisus Hristos). 3 Apollo va deveni un personaj cu mare influență printre creștinii din Corint (vezi 1 Co 1, 12; 3, 4-9, 21-23). Având școala alexandrină, e de presupus că era versat mai ales în interpretarea alegorică a Sfintelor Scripturi, școală pe care o vor dezvol- 25 El era școlit în Calea Domnu- lui; și fierbând cu duhul, grăia și drept învăța cele despre Ii- sus, deși cunoștea numai bote- zul lui Ioan. 26 Și el a început să vorbească cu’ndrăznire în sinagogă. Dar Priscila și Acvila, auzindu-l, l-au luat cu ei și i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu. 27 Și vrând el să treacă în Aha- ia, frații l-au încurajat și le-au scris ucenicilor să-l primească. Și dacă a sosit4, de mare ajutor le-a fost celor ce crezuseră prin har5. 28 Căci cu tărie și’n fața tuturor îi înfrunta pe Iudei, dovedind din Scripturi că Iisus este Hris- tos. ta mai târziu Panten, Clement și Origen. 4 În Corint, capitala Ahaiei. 5 Cei ce au dobândit credința prin har au nevoie să și-o consolideze prin învățătură; este exact ceea ce le oferă Apollo. Ioan 12 36 Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Lumi- nii”. Acestea le-a vorbit Iisus; și, plecând, S’a ascuns de ei. 37 Și cu toate că atâtea minuni a făcut El în fața lor, ei tot nu credeau într’Însul. 38 Ca să se plinească cuvântul profetului Isaia, pe care l-a zis: Doamne, cine i-a dat crezare au- zului nostru? Și cui i s’a descope- rit brațul Domnului? 39 De aceea nu puteau să crea- dă, că a mai zis Isaia: 40 El ochii lor i-a orbit și inima lor a împietrit-o, pentru ca ei cu ochii să nu vadă și cu inima să nu’nțeleagă, ca nu cumva ei să-și revină și Eu să-i vindec. 41 Pe acestea le-a zis Isaia când I-a văzut slava și a grăit despre El. 42 Totuși, și dintre căpetenii mulți au crezut într’Însul, dar n’o mărturiseau din pricina fa- riseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; 43 căci ei au iubit slava oame- nilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. 44 Iar Iisus a strigat și a zis: „Cel ce crede în Mine, nu în Mine crede, ci în Cel ce M’a trimis pe Mine. 45 Și cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M’a trimis pe Mine. 46 Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întu- neric. 47 Și dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, Eu nu-l judec; că n’am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.6 Tâlcuire „Doamne, cine a crezut celor ce noi am auzit?” (Is. 53, 1); așa se tânguie, mirân- du-se, proorocul Isaia. Se cade să strigăm și noi: „Cine va crede acum din inimă în cu- vântul Tău, Doamne?”. Aproape toți s-au clătinat. Limba mul- tora încă nu grăiește împotriva credinței; însă puține inimi nu s-au abătut pe cărări străine. Care este pricina? Necredința a început să fie în interesul lor, fiind din ce în ce mai tre- buincioasă pentru ascunderea intereselor străine de credință 6 Sfânta Scriptură versiune diorto- sită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania ale inimii. Aici este rădăcina răului. Nu rațiunea este potriv- nică credinței, ci inima destră- bălată. Rațiunea nu e vinovată decât pentru aceea că se supu- ne inimii și acceptă să cugete nu după principiile adevărului, ci după dorințele inimii. Astfel stând lucrurile, cele mai puter- nice dovezi în sprijinul adevă- rului i se par lipsite de însem- nătate, iar orice aparență, cât de neînsemnată, care e împotri- va lui, i se pare cât un munte; și îndeobște, în cele ce țin de minte se strecoară sminteala, care o orbește. Mintea nu vede și nu poate să vadă, oricât ai sta s-o lămurești.7 7 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcu- iri din Sfânta Scriptură pentru fieca- re zi din an.