Astăzi, Sâmbătă, 9 Decembrie, 2023 Zămislirea Sntei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Sf. Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel  (Dezlegare la pește) Galateni 5 22 Iar roada Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credin- cioșie, 23 blândețe, înfrânare, curăție; împotriva unora ca acestea nu este lege. 24 Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul îm- preună cu patimile și cu poftele. 25 Dacă trăim cu duhul, cu duhul să și umblăm. 26 Să nu m iubitori de slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe alții, unii pe alții pismuindu-ne. Galateni 6 1 Fraților, chiar de va cădea un om în vreo greșală, voi, cei du- hovnicești, îndreptați-l pe unul ca acesta cu duhul blândeții, ve- ghind asupra ta însuți, ca să nu cazi și tu în ispită. 2 Purtați-vă sarcinile1 unii altora, 1 Sensul complet: greutățile slăbiciu- nilor, durerilor, neputințelor. și așa veți împlini legea lui Hris- tos2. Luca 10 19 Iată, v’am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. 20 Dar nu de aceasta să vă bu- curați, că duhurile vi se pleacă, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”. 21 În ceasul acesta El S’a bucurat cu Duhul și a zis: „Mulțumescu- Ți3, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, că așa a fost înainte-Ți bunăvoința Ta”.4 2 = Legea iubirii. 3 Cuvântul original e mult mai bogat în înțelesuri, ceea ce explică variantele unor traducători: Îți mulțumesc, Te slăvesc, Te binecuvintez, Te laud, Te preamăresc. 4 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia Tâlcuire „Te slăvesc pe Ti- ne, Părinte, Doam- ne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit prun- cilor; așa, Părinte, căci așa a fost înaintea Ta bunăvoința Ta.” Iată cum au fost judecate înțelepciu- nea și priceperea omenească; și această judecată se împlinește în chip vădit. Avem acum Desco- perirea (Revelația) dumnezeiască înaintea ochilor, în dumnezeieș- tile Scripturi, iar „deștepții” o citesc dar nu o înțeleg. Lucrul e vrednic de minunare: totul este scris simplu, dar ei înțeleg totul altminteri de cum este scris, parcă ar orbit. Pruncii văd și pricep; iar pentru aceștia Descoperirea este acoperită. Așa I-a plăcut Părintelui Ceresc să rânduiască; așadar, nu e nimic de zis. Dacă nu ni s-ar descoperit cele care ne sunt neapărat trebuincioase, „deștepții” tot ar mai avut cu ce să se îndreptățească; însă aceste lucruri ni s-au descoperit: vino și ia. De aceea ți s-a desco- perit, ca să iei; nu trebuie decât să te faci prunc. „Cum, eu?... Pentru nimic în lume!” Bine, cum vrei; rămâi înțelept și priceput în ochii tăi, fără a înțelege totuși și fără a băga la cap nimic din ce- le trebuincioase, rătăcind printre nălucirile și iluziile zămislite de lozofarea ta îngâmfată, care te țin într-o astfel de orbire, încât socoți că vezi, deși ești „orbete” – adică vezi lucrurile ca printr-o ceață groasă; asta însă nu te face să ai calea adevărată și nu te duce la țel, ci numai te robește cercului vicios al înșelării de sine. Izbăvește-ne, Doamne, de această cumplită stare!...5 5 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru ecare zi din an.