Astăzi, Vineri, 5 Septembrie, 2025 Sf. Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sf. Ioan Botezătorul 2 Corinteni 11 5 Dar eu socotesc că’ntru nimic nu sunt mai prejos decât acești prea-foarte dintre apostoli.1 6 Și chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în știință; dimpo- trivă, întru totul am arătat-o între voi toți. 7 Sau făcut-am oare un păcat că, smerindu-mă pe mine însumi pentru ca voi să vă înălțați, în dar v’am binevestit Evanghelia lui Dumnezeu? 8 Am prădat alte Biserici primind de la ele plată ca să vă slujesc pe voi. Și’n vreme ce eram la voi și’n lipsuri, nimănui nu i-am făcut supărare, Grecescul hyperlían înseamnă exce- siv, superior, deasupra oricăruia. De-a lungul întregului Nou Testament este folosit numai aici și la 12, 11 (în ace- lași context). Cuvântul are o evidentă conotație ironică la adresa acelor „apos- toli” (vezi mai jos, v. 13), infiltrați prin impostură în lucrarea evanghelică și pe care mulți dintre Corinteni, înșelați de aparențe, îi consideră superiori. (Echi- valentul „prea-foarte” îi aparține Bibliei lui Șerban, 1688.) 1 9 fiindcă lipsurile mele le-au îm- plinit cu prisosință frații veniți din Macedonia. Și’ntru toate m’am păzit să vă fiu povară, și mă voi păzi. 10 Pe adevărul lui Hristos care es- te’n mine, că lauda aceasta nu-mi va fi îngrădită în ținuturile Aha- iei! 2 11 De ce? Pentru că nu vă iubesc? Știe Dumnezeu .3 12 Dar ceea ce fac, voi mai face, ca să tai prilejul celor ce ar pofti un prilej de-a fi găsiți aidoma nouă în ceea ce se laudă. 13 Pentru că unii ca aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vi- cleni care-și iau chip de apostoli ai lui Hristos. 14 Și nu-i de mirare, de vreme ce însuși Satana își ia chip de înger al luminii; 15 așadar, nu-i mare lucru dacă și slujitorii lui își iau chip de slujitori = Limitată, împiedicată, înăbușită (de cei ce cred că ar putea-o face: ad- versarii lui Pavel). 2 În sensul: Dumnezeu știe că vă iu- besc. 3 ai dreptății; al căror sfârșit va fi după faptele lor. 16 O spun din nou: Să nu mă crea- dă cineva că sunt nebun; – iar de nu, luați-mă așa, ca pe un nebun, ca să mă laud și eu puțin –. 17 Ceea ce grăiesc, nu după Dom- nul grăiesc, ci ca întru nebunie, întru această stare de lăudăroșe- nie; 18 de vreme ce mulți se laudă după trup , mă voi lăuda și eu.4 19 Pentru că voi bucuros îi răbdați pe cei nebuni, voi, cei ce sunteți înțelepți! 20 Căci răbdați dacă cineva vă ro- bește, dacă vă înfulecă, dacă vă jefuiește, dacă vă privește cu se- meție, dacă vă lovește peste față. 21 O spun spre rușinea noastră, ca și cum noi am fi fost slabi… Dar în orice ar îndrăzni cineva – o spun în nebunie –, voi îndrăzni și eu!: Marcu 4 1 Și iarăși a început Iisus să învețe lângă mare; și s’a adunat la El mulțime foarte multă, așa încât El a intrat în luntre ca să stea pe mare, iar mulțimea toată era lângă mare, pe uscat. 2 Și multe lucruri îi învăța în para- = Cu merite omenești.4 bole; și în învățătura Sa le spunea: 3 „Ascultați: Iată, ieșit-a semănă- torul să semene. 4 Și pe când semăna el, o parte din semințe a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. 5 6 5 Și altă parte a căzut pe loc pie- tros, unde n’avea pământ mult, și a răsărit de îndată, pentru că nu avea pământ adânc; 6 și când s’a ridicat soarele s’a ofilit și, pentru că nu avea rădăcină, s’a uscat. 7 Altă parte a căzut între spini și spinii au crescut și au înăbușit-o și roade nu a dat. 8 Și altele au căzut în pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roadă și au adus: una trei- zeci, alta șaizeci, alta o sută”. 9 Și zicea: „Cel ce are urechi de auzit, să audă!”7 Literal: o sămânță; substantiv colec- tiv, parte dintr’un întreg. Marcu (ca și Luca 8, 5) îl folosește în sprijinul ideii că semințele sterpe sunt mai puține decât cele ce rodesc. 5 Lângă partea carosabilă a drumului, pe poteca bătătorită de pietoni. 6 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 7 Tâlcuire „Ieșit-a semănătorul să semene.” De când a ieșit Acest Semănător să se- mene, El nu în- cetează a semăna. La început a se- mănat El însuși, apoi prin Apostoli, iar în cele din ur- mă, prin dumnezeieștile Scripturi și prin dascălii cei de Dum- nezeu înțelepțiți, și până acum se seamănă pretutindeni cuvântul adevărului dumnezeiesc. Trebuie doar să fii gata a te arăta pământ bun și vei fi semănat neîncetat; iar Dumnezeu va face să crească ceea ce este semănat. Dar cum să mă arăt pământ bun? Poți să faci asta prin luarea aminte la cuvântul lui Dumnezeu, prin cugetarea la el, prin dragostea față de el și fiind totdeauna gata a săvârși ceea ce afli din el. De ai această stare sufletească, nici un cuvânt nu va trece pe lângă suflet, ci fiecare va intra înlăuntru. Împreunându-se acolo cu stihiile sufletului ce îi sunt înrudite, el va prinde rădăcini și va odrăsli. Hrănindu-se apoi de sus cu cercetările duhovnicești, iar de jos cu dorințele bune și cu os- tenelile, se va face pom, va înflori și va da roadă. Dumnezeu Însuși a pus această rânduială în jurul nostru și, ca atare, nu putem decât să ne mirăm de nerodirea noastră. Și totul vine din neluare aminte și nepăsare.8 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 8