Astăzi, Luni, 29 Septembrie, 2025 Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul Sf. Mc. Petronia Efeseni 1 22 și pe toate I le-a supus sub pi- cioare, și pe El L-a dat peste toate Cap Bisericii 23 care este trupul Său, plinătatea Celui ce pe toate întru toți le plinește. Efeseni 2 1 Iar pe voi, care erați morți prin greșalele și prin păcatele voastre 2 în care ați umblat cândva după dumnezeul acestei lumi , după stă- pânitorul puterilor văzduhului , adică duhul care lucrează acum în fiii neascultării … 1 2 3 3 Între ei am petrecut și noi toți4 Aioon (eon) în accepția antică: enti- tate divină, zeitate. Pentru „dumnezeul acestei lumi” vezi 2 Co 4, 4 și nota. 1 = Satana. În vechea mentalitate iudaică, spațiul dintre pământ și cer era imperiul diavolului. 2 = Urmașii nemântuiți ai protopă- rinților Adam și Eva, care se mențin în stare de răzvătire împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Frază rămasă în suspen- sie. 3 = Noi, Iudeii.4 odinioară după poftele trupului nostru, făcând voile trupului și pe ale simțurilor, și astfel din fire eram fiii mâniei ca și ceilalți.5 4 Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit 5 pe noi, cei ce eram morți prin greșalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har sunteți mântuiți! – Marcu 10 46 Și au venit în Ierihon. Și ieșind El din Ierihon cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea cerșind la marginea drumului. 47 Și auzind că este Iisus Nazari- neanul, a început să strige și să zică: „Iisuse, Fiul lui David, milu- iește-mă!” 48 Și mulți îl certau, ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: „Fiule al lui David, miluiește-mă!” 49 Și Iisus, apropiindu-Se, a zis: = Fiii mâniei lui Dumnezeu; vezi și Rm 1, 18. 5 „Chemați-l!” Și l-au chemat pe orb, zicându-i: „Îndrăznește, scoa- lă-te; te cheamă…”. 50 Iar orbul, lepădându-și haina de pe el și sărind în picioare, a venit la Iisus. 51 Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: „Ce voiești să-ți fac?” Iar orbul I-a răspuns: „Să-mi capăt vederea, Învățătorule!” 52 Iar Iisus i-a zis: „Du-te, credința ta te-a mântuit!” Și îndată și-a căpătat vederea și-I urma lui Iisus pe cale.6 Tâlcuire Orbul din Ierihon, aflând că Dom- nul trece pe acolo, și-a ridicat gla- sul. Strigătul lui a ajuns la Domnul; nimic din cele ce-L înconjurau n-a putut opri acest strigăt, și Domnul, che- mându-l pe orb la Sine, i-a dat înapoi vederea. În orice vreme și în orice loc Domnul nu trece doar, ci este și rămâne; El cârmuiește întreaga lume. Judecând omeneș- te, asta înseamnă că El are multe Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 6 griji; pe deasupra, și cetele înge- rești îl înconjoară cu slavosloviile lor. Dar dacă reușești să-ți înalți glasul, asemenea orbului din Ieri- hon, nimic nu va putea împiedica strigătul tău să ajungă la Domnul; El va auzi și va împlini cererea ta. Împiedicarea nu o face Domnul; El e aproape și are pregătit tot ce îți trebuie; împiedicarea o faci tu. Înalță-ți glasul până la măsura la care să-l asculte Domnul și vei primi îndată tot ce dorești. Dar care e măsura aceasta? Credința, nădejdea, încredințarea în voia lui Dumnezeu. Dar și aceste măsuri își au măsurile lor. Care trebuie să fie aceste măsuri? Întreabă pe cel care a cerut și a primit ceea ce a cerut; el îți va spune: „M-am rugat pentru cutare și cutare lucru și am primit; acum am nevoie de asta și de cealaltă, mă rog și nu primesc și știu de ce: fiindcă nu pot să mă ridic la acea măsură a rugăciunii pe care am avut-o mai înainte”. Reiese că această măsură nu poate fi aplicată mereu. Un singur lucru este limpede: că totul ține de noi, nu de Domnul. Îndată ce vei fi în stare să primești, vei primi neapărat.7 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 7