Astăzi, Marți, 18 Martie, 2025 Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului Isaia 9 8 Și tot poporul lui Efraim și cei ce locuiesc în Samaria vor cunoaște, ei, cei ce’n trufie și’n inimă se- meață zic: 9 „Cărămizile au căzut, ci veniți, să cioplim pietre și să tăiem duzi și cedri. și să ne zidim turnuri!…”. 10 Și Domnul îi va zdrobi pe cei ce se ridică’mpotriva Lui pe muntele Sionului, iar pe vrăjmașii Săi îi va risipi: 11 Siria de la Soare-Răsare și pe Elinii de la Soare-Apune, cei ce-l mănâncă pe Israel cu toată gura. Pentru toate acestea, mânia Lui nu s’a dus, ci mâna Sa e încă înaltă. 12 Dar poporul nu s’a întors până ce a fost lovit; ei pe Domnul nu L-au căutat. 13 Așa că Domnul a luat de la Israel capul și coada, ce e mare și ce e mic, într’o singură zi: 14 omul bătrân și cei ce cată la fața omului (aceștia sunt capul), profetul care învață fărădelegea 1 „a căta la fața omului” (cu referire îndeosebi la judecători): a fi părtinitor; a-i da dreptate nedreptului în dauna celui nevinovat. 1 (aceștia sunt coada). 15 Și cei ce-l fericesc pe poporul acesta îl vor amăgi și-l vor amăgi până ce-l vor înghiți. 16 De aceea Domnul nu Se va veseli de tinerii lor, nici nu va avea milă de orfanii și văduvele lor, că toți sunt nelegiuiți și răi și fiece gură nedreptate grăiește. Pentru toate acestea, mânia Lui nu s’a dus, ci mâna Sa e încă înaltă. 17 Ca focul va arde fărădelegea, în foc se va mistui ca iarba uscată, în desișurile pădurii va arde și toată preajma dealurilor o va înghiți. 18 De aprinderea mâniei Domnului pământu’ntreg se-aprinde și ars ca de foc va fi poporul. Nici un om nu va avea milă de fratele său, 19 ci se va răsuci spre dreapta fiindcă-i va fi foame și va mânca din cele ce-s de-a stânga; și nu se va sătura omul mâncând carnea brațului său. 20 Că va mânca Manase carnea lui Efraim și Efraim pe a lui Manase, căci ei împreună îl vor împresu- ra pe Iuda. Pentru toate acestea, mânia Lui nu s’a dus, ci mâna Sa e încă înaltă. Facerea 7 1 Și Domnul Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu și toată casa ta , căci pe tine te-am văzut că ești drept înaintea Mea în nea- mul acesta. 2 3 2 Din toate animalele curate vei lua cu tine câte șapte perechi, par- te bărbătească și parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească și parte femeiască. 3 De asemenea, din păsările ceru- lui cele curate să iei câte șapte perechi, parte bărbătească și parte femeiască, iar din toate păsările cele necurate, câte o pereche, par- te bărbătească și parte femeiască, ca să le păstrezi lor soiul pe fa- ța’ntregului pământ. 4 Căci încă șapte zile, și Eu voi face să plouă pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi pierde de pe fața pământului toate ființele pe care le-am făcut”. 5 Și a făcut Noe toate câte i-a po- runcit Domnul Dumnezeu. Proverbele lui Solomon 8 32 Acum așadar, fiule, ascultă-mă: Casa ta: familia ta.2 Neamul: generația.3 33 Fericit e bărbatul care mă ascul- tă4 34 și fericit e omul care păzește căile mele, zilnic priveghind la ușile mele, așteptând la pragurile intrărilor mele. 35 Că ieșirile mele sunt ieșiri de viață și [în ele] se pregătește bu- năvoire de la Domnul. 36 Dar cei ce păcătuiesc împotriva mea își pângăresc sufletele, iar cei ce mă urăsc pe mine, ei moartea o iubesc”. Proverbele lui Solomon 9 1 Înțelepciunea și-a zidit sieși casă și pe șapte stâlpi a întărit-o;5 2 jertfele și le-a înjunghiat, vinul și l-a dres în pahar și masa și-a pregătit-o; 3 slugile și le-a trimis să facă’naltă strigare la pahar, zicând: 4 „Cel simplu, neînvățat, să treacă pe la mine!” Iar celor nemintoși le-a zis: 5 „Veniți și mâncați pâinea mea și beți vinul pe care l-am dres pentru voi! Stihul acesta nu se află în toți codicii; de aceea el lipsește din cele mai multe versiuni românești. 4 Numărul 7 e simbolul perfecțiunii; în cazul de față, garanția statorniciei și durabilității. 5 6 Lăsați deoparte nerozia și veți trăi, pentru ca în veac să împă- rățiți; căutați lucrarea minții, ca să puteți trăi, și drept călăuziți-vă înțelegerea prin cunoaștere”. 6 7 7 Cel care-i ceartă pe cei răi își va atrage dispreț, iar cel care-l mus- tră pe cel necurat se necinstește pe sine. 8 Nu-i mustra pe cei răi, ca să nu te urască; mustră-l pe cel înțelept, și el te va iubi. 9 Deschide-i înțeleptului o cale , și el va fi mai înțelept; învață-l pe cel drept să cunoască, și el mai multă cunoaștere își va dobândi. 8 10 Începutul înțelepciunii e frica de Domnul, iar sfatul celor sfinți e cunoașterea; căci a cunoaște legea e datul cugetului bun; 11 că’n acest chip vei trăi mult și anii vieții tale ți se vor adăuga.9 Stihul acesta e preluat din Codicii Vaticanus și Sinaiticus. 6 = Rațiunea, gândirea rațională.7 = Dă-i înțeleptului o șansă.8 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 9 Tâlcuire „Înțelepciunea”, Dumnezeu - Cu- vântul, „și-a zidit sieși casă”, Sfân- ta Biserică, și în ea „a gătit ma- să” – cuvântul lui Dumnezeu și Sfintele Taine, mai ales Taina Trupului și Sângelui; și „a trimis slugile sale”, pe Sfinții Apostoli și pe urmașii lor, ca să-i cheme pe toți la cina Sa (Pilde 9, 1-8). Mulți s-au adunat deja, dar alții sunt chemați neînce- tat, ca să se umple casa toată – iar cina continuă fără încetare. Slavă Domnului, Care este atât de mi- lostiv față de noi! Să mergem, dar, toți! Să intrăm înăuntru, nimeni să nu rămână la ușă. În aceste zile de post este deosebit de puternică chemarea, și deosebit de bogată cina: dar este cu atât mai de ne- iertat să te lipsești de cină. Fiecare să-și sape în amintire următoarele cuvinte ale înțelepciunii: „cei ce păcătuiesc împotriva Mea vatămă sufletele lor” (Pilde 8, 36), și să se milostivească de sine.10 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 10