Astăzi, Duminică, 4 Mai, 2025 Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica Duminica a III-a după Paști (a Mironosițelor) Psalmul 117 14 Domnul e tăria mea și cântecul meu și El mi S’a făcut mie spre mântuire. Psalmul 117 18 Certând m’a certat Domnul, dar morții nu m’a dat. Faptele Apostolilor 6 1 În zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, Eleniștii cârteau împo- triva Evreilor, pentru că în slujirea zilnică văduvele lor erau trecute cu vederea. 1 2 2 Și chemând cei doisprezece mul- Evrei din afara Palestinei, de cultură și limbă greacă; în Ierusalim își aveau sinagoga lor aparte, în care, spre deose- bire de acelea ale Evreilor propriu-ziși, cultul se oficia în grecește. Această îm- părțire s’a păstrat și în prima comunitate creștină. 1 Distribuirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. 2 țimea ucenicilor , au zis: „Nu e potrivit ca noi să lăsăm deoparte cuvântul lui Dumnezeu și să slu- jim la mese. 3 3 Drept aceea, fraților, căutați în- tre voi șapte bărbați, cu nume bun, plini de Duh Sfânt și de înțelep- ciune, pe care noi să-i rânduim la treaba aceasta; 4 iar noi vom stărui în rugăciune și’n slujirea cuvântului ”.4 5 Și a plăcut cuvântul înaintea în- tregii mulțimi; și au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duh Sfânt și pe Filip și pe Prohor și pe Nicanor și pe Timon și pe Par- mena și pe Nicolae, prozelit din Antiohia ,5 Ca și în versetul precedent: noii adepți ai lui Hristos; ucenicii apostolilor. 3 Principalele îndeletniciri ale apos- tolilor în reuniunile liturgice ale co- munității: rostirea rugăciunilor (inclusiv frângerea pâinii) și cateheza. 4 Cei șapte s’au numit diaconi, adică slujitori, de la cuvântul diakonía, de- seori repetat în context, care înseamnă slujire. E evident că ultimul era destinat să-i slujească pe cei din comunitatea 5 6 pe care i-au pus înaintea aposto- lilor; și ei, rugându-se, și-au pus mâinile peste ei .6 7 Și cuvântul lui Dumnezeu creș- tea; și numărul ucenicilor se în- mulțea foarte în Ierusalim; și mul- tă mulțime de preoți se supuneau credinței. Marcu 15 43 a venit Iosif, cel din Arimateea, sfetnic cu bun chip , care aștepta și el împărăția lui Dumnezeu; și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. 7 44 Iar Pilat s’a mirat că a și murit; și chemând sutașul, l-a întrebat dacă a murit de mult. 45 Și aflând de la sutaș, i-a dăruit lui Iosif trupul mort. 46 Și Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într’un mormânt care era săpat în stâncă; și a prăvălit o piatră la ușa Eleniștilor. Rugăciunea și punerea mâinilor al- cătuiesc, până astăzi, actul sacramental al hirotoniei. Alegerea era făcută de comunitate, dar hirotonia, numai de apostoli. 6 Consilier de vază al sinedriului, cu ireproșabilă ținută morală; unul dintre demnitarii care aderaseră în taină la Evanghelia propovăduită de Iisus. 7 mormântului. 47 Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Marcu 16 1 Și de’ndată ce a trecut ziua sâm- betei , Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. 8 2 Și foarte de dimineață, în prima zi a săptămânii , au venit la mor- mânt în răsăritul soarelui 9 3 și-și spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?” 4 Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. 5 Și intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb; și s’au înspăimântat. 6 Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăi- mântați! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutați, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Adică imediat după apusul soarelui; o indicație în plus că înmormântarea se făcuse în mare grabă. 8 Adică, la noi, Duminică dis-de-di- mineață. 9 7 Mergeți însă și spuneți-le uceni- cilor Săi și lui Petru că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea, așa cum v’a spus”. 10 8 Și, ieșind, au fugit de la mor- mânt, că de tremur erau cuprinse și de uimire; și n’au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.11 După numeroși comentatori, aceas- tă menționare specială a lui Petru denotă că el, prin lepădarea de Iisus, căzuse din apostolat și nu mai făcea parte din colegiul celor unsprezece. Chiar dacă sintagma „și lui Petru” (literal) ar însem- na „inclusiv lui Petru”, accentul rămâne același. Ca atare, episodul relatat pe larg de Evanghelistul Ioan în 21, 15-17 semnifică reabilitarea lui Petru, reașe- zarea lui în demnitatea și prerogativele apostolice. 10 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 11 Tâlcuire Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dor- mitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit! Iar băr- bații parcă se împie- dică în picioare: merg la mor- mânt, îl văd pustiu și rămân în nedumerire: ce putea să însemne faptul că nu-L vedeau pe Dom- nul? Nu, aici e vorba de dragoste chibzuită, care se teme de gre- șeală din pricina înaltului preț al dragostei și al țintei sale. Atunci când au văzut și au pipăit și ei, fiecare dintr-înșii a mărturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: „Domnul meu și Dum- nezeul meu”, și de-acum nimeni n-a mai putut să-i despartă de Domnul. Mironosițele și Apostolii închipuie cele două laturi ale vie- ții noastre: simțirea și chibzuință. Fără simțire, viața nu e viață; fără chibzuință, viața e oarbă – irosește mult și dă puțină roadă sănătoasă. Simțirea trebuie să meargă înainte și să dea imbold, iar chibzuința să hotărască timpul, locul, mij- locul de împlinire și, îndeobște, întreaga rânduială a ceea ce inima socoate să facă. Înlăuntru, inima merge înainte; iar când e vorba de faptă – chibzuința. Atunci când simțurile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rău, poate că ne vom putea bizui numai pe ini- mă, așa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori și roade, și din inimă va începe atunci să răsară binele, amestecându-se în chip înțelegător în curgerea vieții noastre.12 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 12