Astăzi, Luni, 14 Aprilie, 2025 Sfânta și Marea Luni (Denie); †) Sf. Ier. Paho- mie de la Gledin, episcopul Romanului; Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, episcopul Romei; Sf. Mc. Tomaida Iezechiel 1 1 Și a fost că în cel de al treizecilea an, în luna a patra, în cea de a cincea zi a lunii, eu mă aflam în mijlocul celor robiți , la râul Che- bar ; și cerurile s’au deschis și am văzut vedenia lui Dumnezeu. 1 2 2 În cea de a cincea zi a lunii a patra, în cel de al cincilea an al înrobirii regelui Ioiachim,3 3 fost-a cuvântul Domnului către Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara Caldeilor, la râul Chebar; acolo a fost peste mine mâna Domnului .4 Profetul se afla printre Evreii depor- tați în anul 587 î. H., împreună cu regele Ioiachim. 1 Chebar: în fapt, un canal ce se desprindea din Eufrat și se întorcea în el, ocolind Babilonul. Acolo se afla o colonie de Evrei deportați. 2 Adică în 592 î. H.3 „Acolo”, cf. Codex Alexandrinus și T. M. „A fost peste mine mâna Dom- nului”: Am fost cuprins de inspirație dumnezeiască. 4 4 Și m’am uitat; și, iată, un vânt-vârtej venea dinspre miază- noapte, și un nor mare într’însul, și strălucire împrejuru-i și foc scli- pitor, iar în mijlocul lui ca și cum ar fi fost o arătare de chihlimbar în mijlocul focului, și strălucire într’însa. 5 Și în mijloc, ca o asemănare de patru făpturi vii; și aceasta era înfățișarea lor: asemănare de om le era pe deasupra. 5 6 Și fiecare avea patru fețe, și fie- care avea câte patru aripi. 7 Picioarele le erau drepte, iar la- bele picioarelor le erau întraripate; și scântei erau, ca arama lucitoare, iar aripile le erau ușoare. 8 Sub aripi, în cele patru laturi ale lor, era o mână de om. 9 Fețele lor și aripile lor, ale ce- lor patru, erau ținându-se una de alta; și fețele celor patru nu se6 Grecescul zõon înseamnă „orice făp- tură vie”; prin particularizare: „animal”. 5 Cf. Codex Alexandrinus.6 întorceau când ele umblau, ci fie- care umbla avându-și fața înainte. 10 Iar asemănarea fețelor lor: o față de om, o față de leu la dreapta ce- lor patru, o față de vițel la stânga celor patru și o față de vultur la toate cele patru. 11 Cele patru își aveau aripile în- tinse deasupra; la fiecare, două aripi erau împreunate una cu alta, iar două le acopereau trupurile pe deasupra. 12 Și fiecare mergea drept înainte; oriîncotro mergea vântul, mer- geau și ele, și nu se întorceau. 13 În mijlocul făpturilor vii era o înfățișare ca a unor cărbuni de foc aprins, ca o înfățișare de făclii în- vârtindu-se printre făpturile cele vii; și strălucire de foc, iar din foc ieșea fulger. 14 Și făpturile vii mergeau și se întorceau alergând, ca o vedere de fulger.7 15 Și m’am uitat; și, iată, cele patru aveau [fiecare] o roată pe pământ, în apropierea celor patru făpturi vii. 16 Înfățișarea roților era ca o în- fățișare de crisoberil ; cele patru8 Versetul 14, cf. Codex Alexandrinus și T. M. 7 „Crisoberil”: metal transparent, de culoare verde sau multicolor, foarte rar; se extrăgea din zona Tarsului. 8 aveau aceeași înfățișare; iar după lucrarea lor erau ca și cum ar fi fost roată’n roată. 17 Ele înaintau în toate cele patru laturi ale lor, și’n timpul mersului nu se învârteau; 18 nici obezile nu li se învârteau; și erau înalte; și le-am privit, și obezile celor patru erau pline de ochi de jur-împrejur. 19 Când mergeau făpturile cele vii, mergeau și roțile odată cu ele; și când făpturile cele vii se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile. 20 Oriîncotro se întâmpla să fie norul, acolo era și vântul gata să meargă; roțile mergeau și se ridi- cau odată cu făpturile vii, căci duh de viață era în roți.9 Ieșirea 1 1 Iată numele fiilor lui Israel veniți în Egipt împreună cu Iacob, tatăl lor – fiecare cu toată casa sa: 2 Ruben, Simeon, Levi și Iuda, 3 Isahar, Zabulon și Veniamin, 4 Dan, Neftali, Gad și Așer. 5 Iosif se afla mai demult în Egipt. Dar sufletele odrăslite din [coap- sele lui] Iacob erau, de toate, pnēuma înseamnă „vânt”, „suflare”, dar și „duh”. 9 șaptezeci și cinci .10 6 Apoi Iosif a murit, precum și toți frații săi și toți cei din vremea aceea. 7 Iar fiii lui Israel s’au prăsit în nu- măr mare și s’au tot înmulțit și-au tot crescut și au devenit foarte puternici; se umpluse țara de ei. 8 Atunci s’a ridicat peste Egipt un alt rege care nu-l cunoscuse pe Iosif. 9 Acesta a zis către poporul său: „Iată că neamul fiilor lui Israel e mult mai numeros și mult mai puternic decât noi. 10 Haideți dar să luăm împotri- vă-le măsuri iscusite, în așa fel încât să nu se mai înmulțească; altfel, la vreme de război se vor uni și ei cu vrăjmașii noștri, ne vor birui și-apoi vor ieși din țară”. 11 Și astfel au pus peste ei vă- tafi de corvoadă, pentru ca prin munci grele să le facă viața grea; și i-au zidit lui Faraon cetăți-grâna- re: Pitom și Ramses și On, adică În Textul Ebraic: șaptezeci (conform tradiției care-i conferea acestui număr și o valoare simbolică). Septuaginta însă, urmărind atestarea tuturor urmașilor lui Israel, adaugă pe cei doi fii și pe nepotul lui Efraim, pe fiul și pe nepotul lui Ma- nase, totalizând astfel 75 (vezi și Fc 46, 27), cifră preluată și de Noul Testament (FA 7, 14). 10 Iliopolis .11 12 Dar cu cât erau mai apăsați, cu atât ei se înmulțeau și deveneau mai puternici, așa că pe Egipteni i-a prins groaza de fiii lui Israel. 13 Ca atare, Egiptenii îi puneau pe fiii lui Israel la muncă silnică 14 și le făceau viața amară prin lu- crări grele: la frământatul lutului, la cărămidărie și la tot felul de munci pe câmp; așadar, prin orice fel de muncă la care-i sileau cu strășnicie. 15 Apoi regele Egiptului le-a grăit moașelor evreice, dintre care una se numea Șifra și alta Pua, 16 și le-a zis: „Când moșiți la evrei- ce, luați seama când sunt să nască: de va fi băiat, omorâți-l; iar de va fi fată, s’o cruțați”. 17 Moașele însă s’au temut de Dumnezeu: ele n’au făcut precum le poruncise regele Egiptului, ci i-au lăsat pe băieți în viață. 18 Atunci regele Egiptului le-a chemat pe moașe și le-a zis: „De ce-ați făcut voi lucrul acesta, de i-ați lăsat în viață pe băieți?” Cetăți situate la est de Delta Nilului, adică în imediata vecinătate a ținutului Goșen. Termenul „cetăți-grânare” poate indica nu numai locuri de însilozare a alimentelor, ci și garnizoane militare. Cetatea On sau Iliopolis este indicată numai în Septuaginta. 1119 Moașele i-au răspuns lui Fara- on: „Femeile evreice nu sunt ca egiptencele ; ele nasc înainte de a le veni moașele”. 12 20 Iar Dumnezeu le-a făcut bine moașelor; poporul [lui Israel] se înmulțea și foarte se întărea. Iov 1 1 A fost cândva în ținutul Uz un om pe care-l chema Iov ; acesta 13 14 Textul Ebraic adaugă și motivația: „ele sunt viguroase”. 12 Uz (uneori transcris Uț; în Vulgata, Huz): după toate probabilitățile, regiune situată în sud-estul Palestinei, în aria Moabului, care cuprindea și o parte din deșertul Arabiei. Numele e redat aici după T. M. Se pare însă, potrivit unor exegeți, că autorul a folosit într’adins un nume incert spre a-i da istorisirii un caracter de generalitate. E posibil ca aceasta să fi fost rațiunea pentru care Septuaginta îl desemnează cu numele de Ausitis, a cărui rădăcină poate fi pusă în relație cu grecescul austerós = sec, pustiu, aspru, auster. 13 Iov: nume propriu care poate fi pus în relație cu ebraicul iib = „a dușmăni”, „a trata pe cineva drept dușman”, ceea ce ar duce la însemnarea: „cel dușmănit și persecutat”. Deși cu nume simbolic, Iov a fost un personaj istoric, atestat ca atare de Proorocul Iezechiel (14, 14), care-l așază alături de drepții Noe și Daniel, precum și de Sfântul Iacob (5, 11), care-l dă exemplu de răbdare. Sfinții Părinți, atât răsăriteni cât și apuseni, sunt unanimi în a-i recunoaște existența 14 era un om adevărat, neprihănit, drept, cinstitor de Dumnezeu , ferindu-se de tot lucrul rău. 15 2 Șapte feciori și trei fete i s’au născut. 3 Avea o turmă de șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de asi- ne păscătoare, precum și mulțime mare de slugi; avea tot ce poate să aibă un om pe pământ ; și omul acesta era cel mai de seamă din tot ținutul Soarelui-Răsare. 16 4 Feciorii lui, adunându-se unul la altul, făceau pe rând ospețe’n fiecare zi, aducându-le și pe cele trei surori ale lor să mănânce și să istorică. În calendarul ortodox e prăz- nuit la 6 mai; în cel catolic, la 10 mai. Ebr.: „temător de Dumnezeu”. Gre- cescul theosevés înseamnă „cinstitor de Dumnezeu”, așa cum e folosit și în FA 16, 14. Verbul sévo înseamnă „a onora”, „a venera”, „a cinsti”, cu referire specială la divinități, și numai în al doilea rând, ca sens derivat, poate însemna și „a se teme”, dar o teamă vecină cu respectul, care, la rându-i, e impus de sentimentul cinstirii. Așadar, teologic vorbind, fără ca frica de Dumnezeu să fie eliminată sau ignorată, principala legătură a lui Iov cu Dumnezeu este aceea a cinstirii, pe care se întemeiază și actele rituale relatate în versetul 5. 15 Textual: „lucruri mari îi erau lui pe pământ”; precizare proprie Septuagintei. Înalta stare socială a lui Iov e menționată în propoziția următoare, precum și în capitolul 29. 16 bea împreună cu ei. 5 Iar când se isprăveau zilele ospă- țului, Iov îi chema și-i supunea cu- rățirii ; și sculându-se dis-de-di- mineață aducea pentru ei jertfe, după numărul lor, și un vițel pen- tru păcat, pentru sufletele lor, căci zicea Iov: „Nu cumva feciorii mei să fi gândit în cugetele lor ceva rău asupra lui Dumnezeu”. Așa făcea Iov în toată vremea. 17 6 Și iată că’n ziua aceea când îngerii lui Dumnezeu au venit la’nfăți- șare înaintea Domnului, împreună cu ei a venit și Diavolul . 18 19 7 Atunci Domnul i-a zis Diavo- lului: „Tu de unde-ai venit?” Și răspunzând Diavolul, a zis către În calitate de cap de familie, Iov își asuma rolul sacerdotal al purificării. 17 Ebr.: „fiii lui Dumnezeu”, ca în Fc 6, 1-4; Ps 28, 1. Septuaginta echivalează prin „îngerii lui Dumnezeu”, ca în Tob 5, 4: ființe spirituale, superioare omului, care alcătuiesc curtea împărătească a lui Dumnezeu, slujitori cărora Acesta le acordă audiențe în zile anumite. 18 Ebr.: „Satanul”. Articulat, el nu e un nume propriu (devine astfel în 1 Par 21, 1), ci conotează un atribut care în limba ebraică înseamnă „Acuzatorul” (așa cum îl traduce TOB). Textul însă nu-l pre- zintă astfel, ci ca pe un duh iscoditor, intrigant, gata să facă rău. „Diavolul” e o noțiune mai precisă, desemnând duhul rău prin excelență, care însă nu acționează decât cu știrea și îngăduința lui Dumnezeu. 19 Domnul: „Dac’am dat un târcol pământului și-am hoinărit prin cele de sub cer, iată-mă și-aici!” 8 Iar Domnul i-a zis: „Luat-a cu- getul tău în seamă și pe robul Meu Iov?, că dintre pământeni nu-i nici un om ca el, neprihănit, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot lucrul rău?” 9 Iar Diavolul, răspunzând în fața Domnului, a zis: „Oare pe degeaba îl cinstește Iov pe Dumnezeu? 10 Oare n’ai făcut tu gard ocrotitor împrejurul curții lui și’mprejurul casei lui și’mprejuru-a tot întin- sul bunurilor lui? oare nu tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și-ai făcut ca turmele lui să umple pământul? 11 Dar ia întinde-ți mâna și atin- ge-te de tot ce are, și să vedem dacă nu cumva o să te blagoslo- vească drept în față…”. 12 Atunci Domnul i-a zis Diavo- lului: „Iată, toată avuția lui o dau pe mâna ta; numa’ de el să nu te atingi.” Iar Diavolul a plecat din fața Domnului. Matei 24 3 Și șezând El pe Muntele Măsli- nilor, s’au apropiat de El ucenicii, doar între ei, și I-au zis: „Spu- ne-ne, când vor fi acestea, și care este semnul venirii Tale și al sfâr- șitului veacului?” 4 Și, răspunzând, Iisus le-a zis: „Luați aminte să nu vă amăgească cineva. 5 Că mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, și pe mulți îi vor amăgi. 6 Și veți auzi de războaie și de zvo- nuri de războaie; luați seama să nu vă’nspăimântați, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfârșitul. 7 Că neam peste neam se va ridica și’mpărăție peste’mpărăție, și va fi foamete și ciumă și cutremur mare pe-alocuri. 8 Dar toate acestea sunt doar în- ceputul durerilor nașterii .20 9 Atunci vă vor da pe voi la chinuri și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile din pricina nu- melui Meu. 10 Atunci mulți se vor poticni și unii pe alții se vor vinde și unii pe alții se vor urî. 11 Și mulți profeți mincinoși se vor scula și pe mulți îi vor amăgi. 12 Iar din pricina înmulțirii fără- delegii, iubirea multora se va răci. 13 Dar cel ce va răbda până la sfâr- șit, acela se va mântui. Nașterea din nou a lumii (vezi 19, 28). 20 14 Și această Evanghelie a împă- răției va fi propovăduită în toată lumea, spre mărturie la toate nea- murile; și atunci va veni sfârșitul. 15 Deci, când veți vedea ceea ce s’a spus prin profetul Daniel, urâ- ciunea pustiirii stând în locul cel sfânt – cine citește, să înțeleagă –, 21 16 atunci cei din Iudeea să fugă’n munți; 17 cel ce va fi pe casă să nu se co- boare ca să-și ia lucrurile din casă; 18 iar cel din țarină să nu se’ntoar- că înapoi ca să-și ia haina. 19 Dar vai de cele însărcinate și de cele ce alăptează în zilele acelea! 20 Rugați-vă însă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici sâmbăta. 21 Că mare necaz va fi atunci, cum n’a mai fost de la’nceputul lumii până acum, și nici nu va mai fi. 22 Și dacă zilele acelea nu s’ar fi scurtat, nici un trup n’ar mai scă- pa: dar zilele acelea se vor scurta de dragul celor aleși. 23 Atunci, de vă va spune cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Acolo!, să nu-l credeți. 24 Că se vor scula hristoși min- Profanarea sfințeniei prin instalarea temporar-victorioasă a răului deghizat. Vezi nota de la Dn 9, 27. 21cinoși și profeți mincinoși și vor face semne mari și minuni, ca să-i amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. 25 Iată, v’am spus-o dinainte. 26 Așadar, de vă vor spune: Iată, este în pustie!, să nu ieșiți; Iată, este în cămări!, să nu credeți. 27 Că precum fulgerul iese de la răsărit și se arată pân’la apus, tot așa va fi și venirea Fiului Omului. 28 Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii .22 29 Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerului se vor clătina. 30 Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toa- te semințiile pământului și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă. 31 Și-i va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță, și pe cei aleși ai Săi îi vor aduna din cele Proverb ebraic. Prezența vulturilor deasupra unui loc e semn că acolo se află unul sau mai multe cadavre, pe care păsările le sesizează chiar și atunci când acestea sunt acoperite de nisipul deșertului. În perspectiva eshatologică, prezența îngerilor va fi semnal al învierii morților. 22 patru vânturi, de la marginile ce- rurilor pân’la marginile lor. 32 Învățați de la smochin această parabolă: Când mlădița lui devine fragedă și odrăslește frunze, știți că vara e aproape; 33 tot așa și voi, când le veți vedea pe toate acestea, să știți că El este aproape, lângă uși .23 34 Adevăr vă grăiesc că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea se vor plini .24 35 Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!25 Vremea când vine Fiul Omului.23 Și aici, cuvântul „neam” înseamnă generație. Această cuvântare este con- struită în două planuri ce se întretaie și se întregesc: planul istoric, pentru o mai ușoară percepție a ucenicilor, vizând dărâmarea Ierusalimului ca sfârșit sim- bolic al Legii Vechi și inaugurarea celei Noi; planul eshatologic, căruia primul îi devine suport, simbol și prefigurare. 24 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 25Tâlcuire Domnul merge la pa- tima cea de voie. Se cade să-L înso- țim și noi. Aceasta este datoria ori- cui mărturisește că prin puterea pati- milor lui Hristos a devenit ceea ce e acum și care trage nădejde să primească o moș- tenire atât de mare și de slăvită, cum nimeni nu și-ar putea măcar închipui. Dar cum să-L însoțim? Prin gând, prin simțire. Mergi cu mintea în urma Domnului ce pătimește, și cu ajutorul cugetării scoate, din orice, gânduri în stare să îți străpungă inima și s-o facă să simtă pătimirile suferite de Dom- nul! Pentru a face aceasta mai cu spor, trebuie să devii tu însuți pă- timitor prin micșorarea simțitoare a hranei și a somnului și prin mă- rirea ostenelii statului în picioare și îngenuncherilor. Plinește tot ce face Sfânta Biserică și vei fi un bun însoțitor al Domnului pe drumul patimilor.26 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 26