Astăzi, Mieruri, 16 Iulie, 2025 Sf. Sfințit Mc. Atinoghen cu cei 10 uce- nici ai lui; Sf. Mc. Iulia 1 Corinteni 2 9 ci precum este scris: Pe cele ce ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s’au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc. 10 Nouă însă ni le-a dezvăluit Dumnezeu prin Duhul Său, fiind- că Duhul pe toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu. 11 Căci cine dintre oameni le știe pe cele ale omului, în afară de du- hul omului, care este în el? Așa și cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12 Dar noi nu duhul lumii l-am primit, ci Duhul Cel de la Dum- nezeu, ca să cunoaștem cele prin har dăruite nouă de Dumnezeu; 13 pe care le și grăim, nu în cuvinte învățate din înțelepciunea ome- nească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt, pe cele duhovnicești supunându-le spre judecată celor ce sunt duhovnicești .1 Ultima frază, text dificil: dând lu- crurile duhovnicești spre dezbatere oa- 1 14 Omul firesc însă nu primește pe cele ce sunt ale Duhului lui Dum- nezeu, căci pentru el sunt nebunie și el nu le poate înțelege, fiindcă ele se judecă duhovnicește; 15 cel duhovnicesc însă pe toate le judecă, dar el nu-i să fie judecat de nimeni; 16 căci cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L învețe pe El? Noi însă avem gândul lui Hristos.2 1 Corinteni 3 1 Și eu, fraților, n’am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovni- cești, ci ca unora trupești, ca unor prunci întru Hristos. 2 Cu lapte v’am hrănit, nu cu bu- cate, căci încă nu erați în stare; și menilor duhovnicești. Alte traduceri: alăturând – asemănând, comparând – pe cele duhovnicești cu cele duhovnicești; lămurind lucruri duhovnicești oameni- lor duhovnicești; exprimând realități – adevăruri – duhovnicești în termeni du- hovnicești. Formularea de față, în acord cu contextul, e întregită și luminată de următoarele două versete. În sensul de: gândirea, mintea, inte- ligența, rațiunea. 2 nici chiar acum nu sunteți în stare, 3 fiindcă sunteți încă trupești. Atâta vreme cât între voi există invidie și ceartă și dezbinări, nu sunteți oare trupești, și nu după firea omenească vă purtați? 4 Când unul zice: Eu sunt al lui Pavel!, iar altul: Eu sunt al lui Apollo!, oare nu sunteți oameni trupești? 5 Ei bine, ce este Apollo? dar Pa- vel, ce este?: Slujitori prin care voi ați crezut, și după cum i-a dat fiecăruia Dumnezeu. 6 Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. 7 Așa că nici cel ce sădește e ceva, nici cel ce udă, ci Dumnezeu, Cel ce face să crească. 8 Cel ce sădește și cel ce udă sunt una, dar fiecare-și va primi plata după osteneala sa. Matei 13 31 O altă parabolă le-a pus înainte, zicând: „Asemănatu-s’a împărăția cerurilor cu grăuntele de muștar pe care l-a luat un om și l-a se- mănat în țarina sa. 32 Acesta este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui”. 33 Le-a spus o altă parabolă: „Ase- mănatu-s’a împărăția cerurilor cu aluatul pe care l-a luat o femeie și l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s’a dospit toată”. 34 Pe toate acestea le-a grăit Iisus mulțimilor în parabole, și fără pa- rabole nimic nu le grăia, 35 ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profetul care zice: În parabole îmi voi deschide gura, spune-voi pe cele ascunse de la’ntemeierea lumii. 36 Atunci, lăsând mulțimile, a venit în casă; și ucenicii Lui s’au apro- piat de El, zicând: „Lămurește-ne parabola neghinei din țarină”.3 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 3 Tâlcuire Împărăția se aseamă- nă cu un grăun- te de muștar și cu drojdia. Micul grăunte de muștar crește și se face un pom mare; drojdia pătrunde întreg alua- tul frământat și îl dospește. Aici este închipuită, pe de o parte, Biserica, ce era alcătuită la înce- put doar din Apostoli dimpreună cu alți câțiva oameni, iar apoi a crescut și a devenit numeroasă, pătrunzând întreaga omenire; iar pe de alta, viața duhovnicească, așa cum se înfiripă ea în om. Pri- mul ei grăunte e hotărârea omului de a se mântui plăcând lui Dum- nezeu, după îndreptarul credinței în Domnul Mântuitorul. Această hotărâre, oricât ar fi de puternică, seamănă cu un grăunte mic. La început, ea cuprinde numai con- știința și voința omului; pornind de aici se dezvoltă mai apoi întrea- ga lucrare a vieții duhovnicești. Ea sporește în mișcări și în putere, iar cu privire la suflet, începe să pătrundă toate puterile acestuia – mintea, voința, simțirea –, pe care le umple, „dospindu-le” în duhul său; pătrunde, de asemenea, în- treaga alcătuire a firii omului – și trupul, și sufletul, și duhul, în care se zămislește.4 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 4