Astăzi, Vineri, 25 Aprilie, 2025 †) Izvorul Tămăduirii †) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Dom- nului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu Sf. Ap. și Ev. Marcu; †) Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului (Harți) Psalmul 103 25 Marea aceasta este mare și largă; acolo’n ea se află târâtoare nenu- mărate, vietăți mici de-a valma cu cele mari; Psalmul 103 1 Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte! În măr- turisire și’n mare podoabă Te-ai1 Psalmul 103 este un amplu tablou asupra creației. Dacă lumea, odată așeza- tă, Îl mărturisește pe Creator („Cerurile povestesc mărirea lui Dumnezeu și fa- cerea mâinilor Lui o vestește tăria!”, Ps 18, 1), Creatorul Însuși Se mărturisește pe Sine prin propria Sa creație. Așa se face că, din această perspectivă, lumina (slava) lui Dumnezeu nu e văzută ca fi- ind lăuntrică (slava de care Fiul S’a golit pe Sine prin întrupare smerită – Flp 2, 6-8), ci ca un veșmânt de mărturisire (exomológesis), podoabă și lumină. (Cu Psalmul 103 se deschide vecernia, slujba 1 îmbrăcat, Tu, Faptele Apostolilor 3 1 Iar Petru și Ioan se suiau la tem- plu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. 2 Și era un bărbat, olog din pânte- cele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului zisă Cea Frumoasă, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în templu. 3 Acesta, văzându-i pe Petru și pe Ioan că aveau să intre în templu, le-a cerut milostenie. 4 Iar Petru, cătând spre el împreu- nă cu Ioan, a zis: „Uită-te la noi!” 5 Iar el îi privea cu luare-aminte, așteptând să primească ceva de la ei. care marchează începutul zilei liturgice ca început al lumii). 6 Iar Petru a zis: „Argint și aur nu am; dar ce am, aceea îți dau: În numele lui Iisus Hristos Nazari- neanul, ridică-te și umblă!”2 7 Și apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat; și îndată tălpile și glez- nele lui s’au întărit. 8 Și sărind, a stat în picioare și umbla; și a intrat cu ei în templu, umblând și sărind și lăudând pe Dumnezeu. Filipeni 2 5 Aveți în voi gândirea aceasta, ca- re era și în Hristos Iisus:3 6 Cel ce dintru’nceput fiind în chipul lui Dumnezeu a socotit că a fi El întocmai cu Dumnezeu nu 4 5 Petru folosește exact cuvintele lui Iisus la vindecarea paraliticului din Ca- pernaum (Lc 5, 23-24) și în alte împre- jurări asemănătoare. 2 Versetele următoare (6-11) alcătuiesc un adevărat imn, de o mare densitate terminologică și dogmatică. 3 Verbul ypárho e mult mai mult decât obișnuitul auxiliar (a fi); el e construit pe ideea de existență originară, substanțială și perpetuă, ceea ce exclude ideea de temporalitate, inconsistență sau altera- re. 4 Pavel nu folosește cuvântul în sen- sul tehnic al filosofiei grecești (imagine plastică, formă exterioară), ci în sensul de natură, fire, condiție, esență; mai precis, chip care traduce esența. 5 e o prădare ,6 7 dar S’a golit pe Sine luând chip de rob, devenind asemenea oame- nilor și la înfățișare aflându-Se ca un om; 7 8 S’a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – și încă moarte de cruce! 9 Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume care-i mai presus de orice nume, Faptul că Dumnezeu-Fiul este și Se consideră pe Sine egal și consubstanțial cu Tatăl nu înseamnă câtuși de puțin că Tatăl a fost deposedat de propria Sa dumnezeire („Lumină din Lumină”). 6 Verbul kenóo = a goli, a deșerta, a evacua, a pustii, a aneantiza, a reduce la nimic, implică substantivul kénosis = kenoză, cuvânt fundamental în limbajul ortodox al teologiei Întrupării. Kenoza nu afectează unirea ipostatică a Fiului cu Tatăl; ea exprimă doar faptul că, pe durata Întrupării Sale, Fiul renunță la prerogativa de a-Și manifesta în afară dumnezeiasca Sa slavă (cu excepția mo- mentului intim al schimbării la față), acceptând o „degradare” treptată (Dum- nezeu-om-rob-răstignit), de bunăvoie supunându-Se Tatălui (în text, „pe Sine” e mai mult decât un pronume reflexiv; termenul sugerează voluntariatul). „A se goli pe Sine” (de slavă) pentru a Se smeri în chipul și condiția robului mai înseamnă că dumnezeiasca strălucire a Fiului nu este un veșmânt pe dinafară, care să poată fi îmbrăcat sau dezbrăcat la nevoie sau după voie, ci un dat interior al Ființei divine (vezi 2 Co 4, 6 și nota). 7 10 pentru ca’ntru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor dedesubt, 11 și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. Ioan 2 12 După aceea S’a coborât în Ca- pernaum, El, precum și mama Sa și frații Săi și ucenicii Săi; și n’au rămas acolo multe zile. 13 Și Paștile Iudeilor erau aproape și Iisus S’a suit la Ierusalim. 14 Și a găsit șezând în templu pe cei ce vindeau boi și oi și porumbei și pe schimbătorii de bani. 15 Și făcând un bici de ștreanguri, i-a scos pe toți afară din templu, și oile, și boii, iar schimbătorilor le-a vărsat banii și le-a răsturnat mesele; 16 și celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luați acestea de aici! Nu faceți casa Tatălui Meu casă de neguțătorie!” 17 Și ucenicii Săi și-au adus aminte că este scris: Râvna casei Tale m’a mâncat. 18 Dar I-au răspuns Iudeii, zicând: „De vreme ce tu faci acestea, ce semn ne arăți?”8 19 Iisus le-a răspuns și le-a zis: „Dărâmați templul acesta și’n trei zile îl voi ridica”. 20 Și au zis Iudeii: „În patruzeci și șase de ani s’a zidit templul acesta! Și tu îl vei ridica în trei zile?…”. 21 Dar El le vorbea de templul tru- pului Său. 22 Deci, când a înviat din morți, ucenicii Săi și-au adus aminte că El zisese aceasta și au crezut Scripturii și cuvântului pe care-l spusese Iisus.9 = Una sau mai multe minuni prin care un profet trebuia să arate că e învestit cu putere dumnezeiască. 8 Sfânta Scriptură versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Mitropolit Bartolomeu Valeriu Ana- nia 9 Tâlcuire Sfinții Părinți laudă pe unii oameni slă- viți prin viața lor creștinească, spu- nând că unii ca aceștia au înviat mai înainte de în- vierea cea de obște. În ce stă, dar, taina unei astfel de vieți? În aceea că ei și-au însușit trăsăturile proprii vieți de după înviere, așa cum sunt ele arătate în cuvântul lui Dumnezeu și le-au făcut lucrătoare în sine. Viața vii- toare este înfățișată ca fiind des- prinsă de tot ce este trupesc: acolo nu se vor însura, nici se vor mărita, nu se vor hrăni cu mâncare moartă și însuși trupul pe care îl vor primi va fi duhovnicesc. Și astfel, cel ce trăiește desprins de toate cele trupești va primi în sine sau va readuce în sine elementele vieții de după înviere. De vei ajunge pâ- nă acolo ca în tine să moară tot ce este trupesc, vei deveni înviat mai înainte de învierea cea de obște. Drumul către această stare îl arată Apostolul atunci când spune: „în duh să umblați și să nu împliniți poftele trupului” (Gal. 5, 16). Și ne încredințează că umblând pe această cale avem bună nădejde de a ajunge la țelul dorit: „Cel ce seamănă în duh din duh va culege viața veșnică” (Gal. 6, 8).10 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. 10